Păcălit de doi “englezi” cu 400 de lei dați în schimbul unor bijuterii ce imitau aurul



Un tânăr de 31 de ani a fost păcălit de doi “englezi” care i-au dat un inel și o brățară de “aur” în schimbul a 400 de lei, pentru că rămăseseră, chipurile, fără combustibil la mașină.
Vineri, la ora 08.17, agenții Postului de poliție Pojorâta au fost sesizați prin 112 de un bărbat de 31 ani, din comuna Ciocănești, despre faptul că în cursul zilei, în jurul orei 07.50, pe DN 17, în parcarea de pe raza comunei Pojorâta, persoane necunoscute l-au înșelat cu 400 lei.
Polițiștii au stabilit faptul că două persoane, un bărbat și o femeie, se aflau cu un autoturism înmatriculat în străinătate, oprit în parcarea de pe DN 17, și insistau ca victima să oprească autoturismul.
După oprire, bărbatul s-a recomandat ca fiind străin și nu cunoaște limba română, iar prin semne și cuvinte în limba engleză i-a dat de înțeles că a rămas fără combustibil și are nevoie de bani în schimbul cărora oferă un ghiul și o brățară din aur.
Victima a luat de la acea persoană inelul bărbătesc și brățara în schimbul sumei de 400 lei și prezentându-le apoi la o casă de amanet din municipiul Câmpulung Moldovenesc a constatat că nu erau din aur.
“În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune. Polițiștii atrag atenția din nou cu privire la diversele moduri de înșelăciune, recomandând cetățenilor să manifeste responsabilitate pentru a nu deveni victime ale infractorilor”, se precizează în comunicatul poliției.



Recomandări

Doi bărbați suspecți într-un posibil jaf cu un prejudiciu de aproape 1,2 milioane de euro, lăsați în libertate de judecători

Avocatul Traian Andronachi spune că în raport cu probele din dosar, măsura dispusă de magistratul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Suceava poate fi considerată corectă
Avocatul Traian Andronachi spune că în raport cu probele din dosar, măsura dispusă de magistratul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Suceava poate fi considerată corectă