Ovidiu Puțura, trimis în judecată pentru dare de mită și trafic de influență



Fostul judecător și secretar de stat în Ministerul Justiției Ovidiu Puțura a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție, pentru dare de mită și trafic de influență, după ce ar fi promis foloase necuvenite unei judecătoare pentru o decizie favorabilă într-un dosar al soției sale, informează Mediafax.Potrivit procurorilor, în cursul lunii noiembrie 2014, Puțura i-a promis judecătoarei Corina Iacob, de la Tribunalul Bistrița – Secția civilă, că, din funcția de secretar de stat pe care o va exercita în perioada următoare în Ministerul de Justiție sau printr-un funcționar de legătură ce îi poate influența pe membrii comisiilor de examinare de la nivelul Camerelor Notarilor Publici, va asigura promovarea, de către o persoană din familia judecătoarei (fiul acesteia, n.r.), a examenului pentru notari stagiari din anul 2015, prin fraudarea acestuia.În schimbul intervenției promise, Puțura i-a solicitat lui Iacob să pronunțe o hotărâre favorabilă într-un dosar în care soția sa era reclamant recurent.În același context, Ovidiu Puțura i-a dat judecătoarei articole de încălțăminte, prin intermediul soției sale.



Recomandări

Militar condamnat pentru conducere fără permis și sub influența drogurilor. El este trimis în judecată și pentru trafic de droguri

Țeparul Ovidiu Rusu, trimis în judecată alături de 5 rude: a stors de 400.000 de dolari o femeie care trimitea bani pentru o grădiniță și o farmacie

Ovidiu Rusu a reușit să stoarcă de 400.000 de dolari o româncă stabilită în SUA. Totul, prin telefon
Ovidiu Rusu a reușit să stoarcă de 400.000 de dolari o româncă stabilită în SUA. Totul, prin telefon