Montarea de decorațiuni de Crăciun și de instalații de iluminat pentru înfrumusețarea tuturor cartierelor Sucevei în perioada sărbătorilor de iarnă s-a „blocat” la stadiul de intenție, după ce joi, în Consiliul Local, alocarea de fonduri pentru achiziția acestora a devenit subiect de dispută politică.
În cadrul proiectului de rectificare bugetară, primarul Sucevei, Ion Lungu, a spus că, la solicitarea cetățenilor din mai multe cartiere, propune alocarea unei sume pentru achiziția de ornamente de Crăciun, în condițiile în care pentru acest an nu au fost alocate fonduri decât pentru ornamentele de Paști, înlocuite în această primăvară.
„Pentru sărbătorile de iarnă propun acordarea sumei de 250.000 de lei. În fiecare anam mai cumpărat ornamente, le recondiționăm, le reparăm, dar am primit multe reproșuri din partea oamenilor din Obcini și George Enescu că la ei nu ajung niciodată aceste ornamente. Noi punem de obicei în zona centrală și în Burdujeni, dar pentru celelalte cartiere nu avem suficiente ornamente și instalații. De aceea am spus că ar fi corect să punem astfel de ornamente de iarnă în toate cartierele. Putem face acest efort, nu este atât de mare”, a spus Lungu.
Fără a se opune proiectului, viceprimarul Lucian Harșovschi i-a pus „piedică”, subtil, printr-un amendament.
„An de an s-au achiziționat echipamente pentru sărbători, dar ar trebui ca mai întâi să avem o situație concretă a ceea ce este în magazii, să vedem ce mai putem repara. Sunt solicitări și pentru multe alte probleme – săli de sport, parcări, unități de învățământ…”, a spus Harșovschi, care a cerut prin amendament ca suma de 250.000 lei, redusă de la alte capitole bugetare, să rămână la fondul de rezervă.
„Să înțeleg că nu sunt de acord consilierii PNL să punem ornamente de iarnă în George Enescu și Obcini sau în Ițcani, unde ar fi necesare de asemenea. Dacă mai amânăm alocarea acestor fonduri, până se aprobă, până se fac procedurile de achiziție, nu cred că mai este posibil să le punem anul acesta. Dacă vreți să le punem la Crăciunul de anul viitor, asta e viața…o să le pun tot eu”, a fost replica primarului, care a stârnit un val de hohote în rândul consilierilor locali, pentru că, indirect, a lăsat să înțeleagă că va candida pentru un nou mandat, ceea ce ar încurca serios planurile celor care și-au anunțat deja înscrierea în cursa pentru Primăria Suceava.
Motivația dată de Harșovschi a fost alta: „Aveți dreptate că trebuie puse în toate cartierele, dar trebuie să fim conciși și concreți cu aceste sume, pentru că vrem să dezvoltăm orașul”.
Amendamentul său a trecut, mai ales că liberalii dețin majoritatea în Consiliul Local, încât banii care ar fi mers către achiziția de ornamente au rămas la fondul de rezervă al municipalității sucevene, de unde ar putea căpăta alte destinații, în funcție de necesitățile de moment.





