Ordonanța privind majorarea salariilor din sistemul sanitar cu 25% a fost aprobată. Ce prevede actul normativ

Guvernul a aprobat, miercuri, ordonanța de urgență privind majorarea salariilor din sistemul sanitar cu 25%, măsura urmând să fie aplicată de la 1 octombrie, potrivit unui comunicat de presă al Executivului, scrie Mediafax.”Măsura a fost luată de Guvern în scopul creșterii motivării personalului din sistemul public sanitar și, implicit, a stopării migrației cadrelor medicale către locuri de muncă din străinătate”, precizează Guvernul într-un comunicat.Prin actul normativ se majorează cu același procent, respectiv 25%, cuantumul sporurilor pentru condiții de muncă, al sporului de ture, al sporului de noapte, al tarifului orar pentru orele de gardă și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul brut lunar, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Recomandări

Președinții Curților de Apel din România reclamă dezinformarea privind vârsta și condițiile de pensionare ale judecătorilor

Indemnizațiile primarului și viceprimarilor Sucevei, majorate cu 50%, în paralel cu tăierea sporurilor unor angajați din Primărie

Indemnizațiile primarului și viceprimarilor Sucevei, majorate cu 50 la sută, în paralel cu tăierea sporurilor unor angajați din Primărie