Prim-vicepreședintele PNL Ludovic Orban a declarat, joi, că PSD nu dorește ca alegerile locale de anul viitor să se organizeze pe noua lege electorală și a acuzat un ”boicot ascuns” al social-democraților, atragând atenția că adoptarea acestei legi trebuie făcută până cel târziu 1 iunie 2015, informează Mediafax.Ludovic Orban a precizat că principalele dezbateri care au avut loc la Cotroceni au vizat printre altele codul electoral și asigurarea de două procente din PIB, cheltuili pentru sectorul de apărare.”Dacă va organiza o întâlnire cu partidele politice, președintele va face consultările pe tema adoptării codului elecotoral”, a mai spus Orban, precizând că dorește să tragă un semnal de alarmă, cu privire la legea alegerilor locale, ”care se află într-o urgență reală”.Orban a precizat că liberalii atrag atenția asupra urgenței adoptării legii elecotrale, astfel că adoptarea acestei legi trebuie făcută până cel târziu 1 iunie 2015. Liderul deputaților PNL a explicat că există o exigență constituțională cu privire la modificarea legislației electorale, care trebuie făcută cu cel puțin un an de zile înainte de data alegerilor.




