Opt judecători și trei procurori noi vin în județul Suceava

Opt judecători noi vin în județul Suceava. Foto digi24.ro
Opt judecători noi vin în județul Suceava. Foto digi24.ro

Președintele României a semnat marți decretele de numire în funcția de judecător sau procuror a candidaților admiși la concursul de admitere în magistratură. Este vorba de nu mai puțin de 75 de judecători și 49 de procurori. O parte din aceștia vor ajunge și la instanțele sucevene, respectiv unitățile de parchet din județ. Din totalul celor 8 judecători, jumătate vor merge la Judecătoria Fălticeni, instanța cea mai lovită de lipsa de personal. Cristinel Grosu, președintele Curții de Apel Suceava, a declarat că această criză de personal semnalată de mai multă vreme începe astfel să se rezolve. ”După mai bine de doi ani în care totul a fost blocat asistăm acum la revenirea la normalitate. Eu sper ca în maxim un an de zile să avem aproape toate posturile de judecător ocupate astfel încât să nu mai avem probleme pe această linie”, a arătat judecătorul Cristinel Grosu.
Iată lista celor opt judecători care au fost numiți marți în funcții:
Ștefan Spiridonescu, Judecătoria Câmpulung Moldovenesc
Alexandra-Rebeca Liteanu-Lionti, Judecătoria Suceava
Anamaria Caliniuc, Judecătoria Fălticeni
Ana-Maria Hopic, Judecătoria Fălticeni
Daniel-Marius Chitriuc, Judecătoria Fălticeni
Anamaria Goron, Judecătoria Fălticeni
Cristina Mariana Afanasov, Judecătoria Rădăuți
Petra-Lucia Proștean, Judecătoria Gura Humorului.
În ceea ce privește procurorii, mai jos redăm unitățile unde vor activa și cine sunt persoanele numite de președintele României:
Alina Iuga, Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni
Alexandru-Mihail Șinc, Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava
Ana-Maria Briac, Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți.

Recomandări

Ofițerul ISU rănit grav într-un accident la Fălticeni are o evoluție medicală bună, cu recuperare neurologică, și va reveni la Suceava

Un sucevean condamnat pentru infracțiuni rutiere și judecat pentru trafic de droguri a fost scăpat din mână de sistemul judiciar

Polițiștii și procurorii fac cercetări pentru infracțiunea de ucidere a animalelor, fără drept, în cazul a trei adăposturi de câini din Suceava

Ucraineanul care a comis teribilul accident cu cinci morți de la Cumpărătura, trimis în judecată alături de șefii pentru care lucra

Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandantului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază

Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandatului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază
Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandatului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază