Operatorii de telefonie mobilă scad tarifele la roaming



Companiile de telefonie mobilă Orange și Cosmote vor reduce astăzi tarifele de roaming la nivelul impus de Comisia Europeană, prețul pentru apelurile către statele din UE fiind de 0,46 euro/minut, iar pentru cele primite de 0,22 euro/minut, iar Vodafone a modificat deja prețurile la 18 august. Tarifele nu conțin TVA.
În prezent, tariful practicat de operatori la apelurile către statele UE este de 0,49 euro/minut, iar pentru cele primite de 0,24 euro/minut, la care se adaugă TVA.
În cazul Vodafone România, reducerea tarifelor pentru apelurile în roaming a intrat în vigoare la 18 august.
Termenul stabilit de CE pentru diminuarea tarifelor este 30 august.
Pentru că furnizează servicii de roaming utilizând rețelele de altă frecvență ale firmelor străine, Telemobil, operatorul rețelei Zapp Mobile, nu intră sub incidența reglementărilor europene privind această categorie de servicii.
Telemobil este unul dintre puținii operatori din UE care furnizează servicii de telecomunicații în baza tehnologiei CDMA în banda de frecvență de 450 MHz. În Europa, standardul cel mai utilizat în telecomunicațiile mobile este GSM, iar benzile de frecvență sunt 900 MHz și 1.800 MHz.
În cazul RCS&RDS, care a lansat comercial rețeaua de telefonie mobilă Digi.Mobil în luna octombrie 2007, directorul comercial al companiei, Ovidiu Ghiman, a declarat, ieri, agenției MEDIAFAX, că serviciile de comunicații în roaming sunt în teste, fiind disponibile unui număr redus de clienți ai operatorului.
„După încheierea perioadei de testare, în luna septembrie vom lansa comercial și serviciile de roaming la tarife competitive și care vor respecta și cerințele Comisiei Europene”, a spus Ghiman.
Potrivit unei reglementări adoptate de Comisia Europeană în iunie 2007, noi reduceri urmează să fie aplicate în august 2009, când tarifele vor ajunge la 0,43 euro/minut în cazul convorbirilor către statele din Uniunea Europeană, respectiv 0,19 euro/minut pentru apelurilor primite.