Sprijin

OMV România a întins o mână de ajutor sinistraților din Bucovina

43 de familii din Vicov, Straja și Brodina au primit aragaze și frigidere din partea echipei OMV

OMV România și Consiliul Județean Suceava au oferit, ieri, unui număr de 43 de familii din Vicovu de Sus, Vicovu de Jos, Straja și Brodina, localități care au fost puternic afectate de inundațiile petrecute la finele lunii iulie a anului trecut, câte un frigider și un aragaz.
Ajutoarele oferite sinistraților din zona Rădăuți au fost cumpărate cu banii donați de reprezentanții conducerii și angajaților OMV România.
Potrivit spuselor reprezentantului OMV Suceava, Dan Cușnir, această acțiune umanitară nu ar fi fost posibilă fără sprijinul Consiliului Județean.
Șeful executivului județean, Gheorghe Flutur, a fost prezent, ieri, la Vicovu de Sus, unde împreună cu managerul OMV Suceava, Dan Cușnir, și localnicii din zonă a ajutat la descărcarea camionului care transporta frigiderele și aragazele.
“Mulțumesc OMV România pentru sprijinul acordat județului Suceava, oamenilor care au fost afectați de inundații, sinistraților din zona Rădăuți. Este un ajutor foarte important pentru oamenii de aici”, a declarat președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur.
Managerul OMV Suceava, Dan Cușnir, a precizat că „OMV România a fost și este alături de sinistrații din județul Suceava. Gestul colegilor mei este doar unul din numeroasele acțiuni umanitare întreprinse de OMV România sau de reprezentanții săi din teritoriu”, a precizat managerul OMV Suceava, Dan Cușnir.

Sprijin: OMV România a întins o mână de ajutor sinistraților din Bucovina
Sprijin: OMV România a întins o mână de ajutor sinistraților din Bucovina
Sprijin: OMV România a întins o mână de ajutor sinistraților din Bucovina
Sprijin: OMV România a întins o mână de ajutor sinistraților din Bucovina
Sprijin: OMV România a întins o mână de ajutor sinistraților din Bucovina
Sprijin: OMV România a întins o mână de ajutor sinistraților din Bucovina
43 de familii din Vicov, Straja și Brodina au primit aragaze și frigidere din partea echipei OMV
43 de familii din Vicov, Straja și Brodina au primit aragaze și frigidere din partea echipei OMV

Recomandări

A început Târgul de Sânziene, eveniment organizat de Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina”

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

72 de școli din România, Republica Moldova și Ucraina, cu peste 2.000 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIV-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar” de la Putna

Festivalul Internațional „Ciprian Porumbescu” – ediția a V-a. Șapte zile de muzică, emoție și excelență artistică la Suceava

Festivalul Internațional „Ciprian Porumbescu” s-a încheiat cu o gală memorabilă la Suceava, în prezența a mii de spectatori