OMS: Peste 200 de boli pot fi transmise prin alimente, unele foarte grave pot duce la deces



Peste 200 de boli pot fi transmise prin alimente, iar unele foarte grave pot duce la deces, cele mai multe suferințe fiind cauzate de bacterii și virusuri, dar și de substanțe chimice folosite în procesul de preparare a alimentelor, a declarat marți reprezentantul OMS România, Victor Olsavszky, citat de Mediafax. „Bolile pot fi cauzate de bacterii, de virusuri, de germeni patogeni, dar și de substanțe chimice, care pot scăpa în procesul tehnologic și contaminează alimentele. De aici necesitatea de a controla strict procesul tehnologic în tot lanțul alimentar”, a spus Victor Olsavszky, cu ocazia Zile Mondiale a Sănătății, care în acest an are ca temă siguranța alimentară.Reprezentantul OMS România a precizat că sunt și virusuri și bacterii bune, care sunt folosite la prepararea alimentelor.”Dacă ne întoarcem la patogeni, bacterii sau virusuri, pot fi cei de care avem nevoie, care sunt folosiți la prepararea unor alimente, dar și o altă categorie, care nu au ce căuta în alimente. Salmonella se găsește în principal în ouă, adică oul este calea de transmitere. Există reguli foarte stricte în ceea ce privește trasabilitatea, adică știm exact de unde vine un ou, când ajunge pe raft. Există programe clare de testare în ferme, astfel că am reușit reducerea cu peste 50 la sută a salmonellozelor transmise prin ouă”, a mai spus Olsavszky.



Recomandări

Campanie privind transmiterea unor boli prin țânțari, căpușe, rozătoare,de Ziua Mondială a Sănătății