Verificări

Omar Hayssam căutat la Suceava de sute de polițiști

Omar Hayssam căutat la Suceava de sute de polițiști
Omar Hayssam căutat la Suceava de sute de polițiști

Dat în urmărire generală de miercuri după-amiază, după ce instanța Curții de Apel București a dispus din nou încarcerat, controversatul om de afaceri sirian Omar Hayssam este căutat și la Suceava. Încă de miercuri seară, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Suceava a luat măsuri pentru a-l identifica pe sirian, în cazul în care se află pe raza județului nostru. Planul de măsuri a fost transmis în tot județul, la polițiile orășenești și municipale, precum și la formațiunile de poliție rurală și posturile de poliție din mediul rural. Potrivit adjunctului șefului IPJ Suceava, comisarul șef Mircea Smoleac, ieri, sute de polițiști au fost informați despre o posibilitatea prezenței lui Hayssam la Suceava, motiv pentru care, pentru a se verifica această variantă, au fost dispuse controale în mai multe localități. Au fost verificați, de asemenea, foști colaboratori de-ai sirianului, cunoștințe, s-au făcut căutări la anumite unități de cazare, în mai multe unități medicale din județ, precum și la câteva obiective economice. Oamenii legii au început să o ia pe urmele lui Hayssam, după ce, în urmă cu două zile, la Biroul Urmăriri al Poliției Capitalei s-a primit mandatul de arestare preventivă pentru 30 de zile, emis pe numele acestuia. Un judecător al Curții de Apel București a decis, miercuri, reîncarcerarea lui Hayssam, după ce acesta a lipsit consecutiv de la mai multe termene de judecată, iar avocații nu au putut dovedi prin acte că sirianul ar fi internat într-un sanatoriu din județul Prahova.

Recomandări

Percheziții la Botoșani și Suceava, într-un dosar privind vânzări ilegale de mașini, cu păgubirea proprietarilor reali

Sute de amenzi, 19 permise ridicate și un șofer reținut în arest, după o nouă razie de amploare a polițiștilor

Prima creșă din mediul rural a fost inaugurată la Baia în prezența ministrului Cseke Attila și a președintelui CJ Suceava, Gheorghe Șoldan

Vasile Rîmbu anunță parcometre ultramoderne în Suceava, după ce o localnică a reclamat că aparatele actuale „fură” la timpul de staționare