Olteanu: O coaliție viitoare vom forma doar cu cei care vor accepta programul de guvernare al PNL



Președintele Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu, a declarat, vineri, că liberalii vor forma o coaliție viitoare doar cu cei care vor accepta programul de guvernare al PNL, stabilind cu cine sunt compatibili și cu cine nu sunt, în funcție de programele politice ale fiecărui partid.
Întrebat de jurnaliști dacă consideră absurdă o „recoalizare” între PNL și PDL, Olteanu a răspuns că „nu există nimic absurd”, însă a reiterat ideea că doar cu partidele care susțin ideile promovate de PNL se poate forma coaliția, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Coaliția viitoare se va forma în funcție de cei care vor accepta programul de guvernare al PNL: cotă unică, finalizarea retrocedării proprietăților chiar și a celor câștigate la CEDO, finalizarea reformei în justiție, continuarea dezvoltării economice a României, expansiunea economică a României înspre zona Balcanilor, astea sunt viziunile noastre politice pe care nu avem cum să le negociem, de aici încolo putem face un program de guvernare împreună cu cei care susțin aceste lucruri”, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, Olteanu.
Președintele Camerei Deputaților a adăugat că partidele de opoziție, PDL și PSD, trebuie să anunțe PNL, probabil în această vară, în legătură cu ce vor și care e programul lor de guvernare cu care se prezintă în fața electoratului, iar atunci liberalii vor vedea cu cine sunt compatibili și cu cine nu.
„Dacă programul de guvernare al PDL va fi făcut de domnul Stolojan, probabil va însemna eliminarea cotei unice, conservatorism economic, reîntoarcerea FMI–ului în România pentru că domnia sa atât cunoaște, atâta înțelege din economie ce știa în anii ’80, și în acest caz nu vom fi compatibili. Dacă programul de guvernare al PDL va fi făcut de domnul Videanu, de exemplu, probabil vom fi mai compatibili. Dar asta e problema PDL să-și stabilească cine îl conduce, că deocamdată nu e foarte clar”, a mai spus Bogdan Olteanu.