După gratii

O tânără care și-a înjunghiat un amic în zona inimii, arestată preventiv după ce a încălcat controlul judiciar

Maria Arabela Lupu
Maria Arabela Lupu

O tânără în vârstă de 21 de ani, din municipiul Suceava, trimisă în judecată pentru infracțiunea de tentativă de omor după ce și-a înjunghiat un amic în zona inimii, a fost arestată preventiv de Tribunalul Suceava, acum două zile, magistrații schimbând măsura controlului judiciar cu cea a arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile. Decizia a fost luată în urma solicitării polițiștilor din cadrul Biroului Supravegheri Judiciare, care au constatat că aceasta a încălcat cu rea-credință obligațiile impuse de organul judiciar atunci când a fost lăsată în libertate, sub control judiciar. Din informațiile pe care le avem, aceasta nu a respectat graficul de supraveghere impus de anchetatori.
Maria Arabela Lupu a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, pentru o faptă comisă pe 31 mai a.c., într-un bloc de garsoniere din Suceava.
Din scenariul conturat de procurorul criminalist care a anchetat cazul rezultă că tânăra s-a întâlnit, în ziua de 31 mai, în jurul orei 16.00, cu un prieten, Ciprian G., în vârstă de 28 de ani, într-un bar din cartierul Burdujeni, unde cei doi au consumat cantități importante de alcool. Aceștia au mers apoi în locuința tânărului, unde au continuat să bea, după care, aproape de miezul nopții, s-au deplasat la o altă cunoștință, în blocul de garsoniere 48A, cunoscut ca „Blocul groazei” de pe Mărășești. Aici, rezultă din anchetă, fata s-a luat la ceartă cu un alt bărbat, un anume Victor C., care a insultat-o și a lovit-o pe inculpată, după care, la cererea proprietarei garsonierei, agresorul a părăsit locuința. De aici încolo lucrurile au luat o turnură cu totul neașteptată și ilogică, ce poate fi pusă doar pe seama alcoolului. Tânăra a pus mâna pe un cuțit și a început să strige că dacă respectivul nu ar fi plecat, l-ar fi omorât cu mâna ei. Amicul fetei, cel care o însoțise din Burdujeni, a încercat să o calmeze și i-a cerut să lase cuțitul jos.Inculpata l-a lovit însă pe tânărul care îi era amic în zona hemitoracelui stâng, la mică distanță de inimă. Tânărul a fost operat de urgență. Având în vedere zona în care a fost înjunghiat tânărul, în imediata apropiere a inimii, fapta a fost încadrată la infracțiunea de tentativă de omor.

Recomandări

”Fila”, individul care a înjunghiat un bărbat în garsoniera acestuia din zona Gării Burdujeni, a primit 15 ani de pușcărie

Tânăr în arest după ce a ieșit în trafic, cu mașina, cu încă patru prieteni, deși este deja judecat pentru conducere fără permis

Un sucevean condamnat pentru infracțiuni rutiere și judecat pentru trafic de droguri a fost scăpat din mână de sistemul judiciar