O șoferiță s-a izbit cu mașina în două autoturisme și un stâlp

Duminică dimineață, în jurul orei 04.40, în timp ce conducea autoturismul pe strada Calea Transilvaniei din municipiul Câmpulung Moldovenesc, într-o curbă periculoasă la stânga, o femeie de 57 de ani, din localitate, a pierdut controlul asupra direcției de mers din cauza vitezei excesive și nepăstrarea distanței în mers și a intrat în coliziune față-spate cu autoturismul condus de un bărbat de 40 de ani, din Republica Moldova. Din impact, mașina femeii de 57 de ani a intrat în coliziune cu un stâlp al rețelei electrice de pe margine drumului, apoi cu un autoturism parcat în stația de autobuz.În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a unei femei de 32 de ani, din Ucraina, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 40 de ani.Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat mostre biologice în vederea determinării alcoolemiei.„În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliției.În aceeași zi, în jurul orei 07.00, în timp ce conducea un autoturism pe DN 17, în localitatea Ilișești, o femeie de 36 de ani, din localitate, nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de depășire și a acroșat autoturismul condus în aceeași direcție de un localnic de 21 de ani, angajat în efectuarea unui viraj la stânga spre un drum comunal neclasificat.În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului auto de 21 de ani.Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Recomandări

4 ani și 6 luni de închisoare pentru incendiatorul celor două hale din Dumbrăveni. El ar trebui să achite și daune de vreo 9 milioane de lei

Un tractorist beat și fără permis, trimis în arest la aproape o lună după ce a provocat un accident cu un rănit

Tânărul băut implicat în accidentul în care a murit un alt tânăr, la Soloneț, externat din spital și reținut în arest de polițiști