Luni au avut loc două accidente rutiere în care două șoferițe au fost implicate în accidente din care a rezultat accidentarea a două minore, o fetiță de 8 ani care a încercat să traverseze și, în celălalt caz, o biciclistă de 17 ani care a intrat pe contrasens.
Luni, în jurul orei 20.00, pe strada Putnei din municipiul Rădăuți, o femeie de 43 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, a surprins și accidentat ușor o fetiță de 8 ani, localnică, ce s-a angajat în traversarea străzii în fugă și prin loc nepermis.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, după care i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În dimineața aceleiași zile, pe DJ 176, din comuna Vatra Moldoviței, o femeie de 26 ani, din comuna Moldovița, în timp ce conducea un autoturism, a surprins și accidentat ușor o minoră de 17 de ani, localnică, care se deplasa pe bicicletă din sensul opus și care nu s-a asigurat la schimbarea direcției de deplasare, minora depășind două autovehicule staționate, intrând pe sensul opus de deplasare, de pe care venea autoturismul.
Ambele tinere au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, șoferiței fiindu-i recoltată și o mostră biologică de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
La fața locului s-a deplasat ambulanța, iar personalul medical a examinat victima, aceasta refuzând să meargă la spital.





