Vicepreședintele organizației județene Suceava a PSD, Ovidiu Donțu, sesizează nereguli la lucrările de aducțiune a apei din sursa Berchișești în cartierul Burdujeni din municipiul Suceava concluzionând că „apa este coruptă”. Donțu a arătat că lucrările de proastă calitate realizate de „portocalii” au făcut ca digul de la Berhișești să se rupă. El a prezentat și fotografii în acest sens. „Acum câteva zile s-a rupt digul de la Berchișești din cauza lucrărilor portocalii executate de proastă calitate și în grabă. Iată că apa este portocalie încă din zona Berchișești, după aceea se mai combină pe traseu cu apă din sursa Mihoveni pentru a ajunge la robinetele oamenilor”, a spus Donțu. Ovidiu Donțu s-a legat și de culoarea portrocalie a apei din mai multe fântâni arteziene sublinind că locuitorii municipiului Suceava comentează negativ această inițiativă a Primăriei. „Las cetățenii să stabilească cât de frumos pentru oraș este culoarea devenită căcănie sau culoarea vomei, scuzați expresia, dar aceasta este realitatea. Eu nu fac decât să surprind reacțiile oamenilor din jurul acelor fântâni arteziene. Așa se exprimă lumea”, a conchis vicepreședintele PSD Suceava.






