O femeie și fiul ei, în arest după ce au încercat să inducă în eroare poliția în legătură cu un accident rutier

O femeie de 57 de ani și fiul ei de 28 de ani au ajuns în arestul poliției sucevene după un accident provocat de tânăr, dar a cărui vină a fost luată asupra sa de mamă.În urma continuării cercetărilor privind un accident de circulație produs pe 30 august, pe strada Calea Transilvaniei din municipiul Câmpulung Moldovenesc, și soldat cu vătămarea corporală a unei femei de 32 de ani, polițiștii au stabilit că autoturismul implicat a fost condus de un localnic de 28 de ani și nu de mama sa de 57 de ani, așa cu a declarat aceasta. Bărbatul avea permisul de conducere reținut la momentul accidentului și a părăsit locul faptei.În cauză s-a dispus reținerea pentru 24 de ore a celor doi, mamă și fiu, pentru săvârșirea infracțiunilor de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia și influențarea declarațiilor, urmând ca vineri să fie prezentați Judecătoriei municipiului Câmpulung Moldovenesc cu propunere de arestare preventivă. „Inculpații au fost încarcerați în arestul IPJ Suceava”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Un tractorist beat și fără permis, trimis în arest la aproape o lună după ce a provocat un accident cu un rănit

Tânărul băut implicat în accidentul în care a murit un alt tânăr, la Soloneț, externat din spital și reținut în arest de polițiști

A doua lună de arest preventiv, parafată pentru medicul anestezist acuzat că se droga chiar în timpul operațiilor