O bătaie între două studente de la USV s-a lăsat cu o condamnare și cu obligația la plata unor daune

Un dosar de agresiune în care au fost implicate două studente de la Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava s-a lăsat cu o condamnare și cu obligația la plata unor despăgubiri.

Agresoarea, în vârstă de 26 de ani, și victima, de 19 ani, locuiau în aceeași cameră și totul a plecat de la neînțelegeri privind conviețuirea în cămin.

Curtea de Apel Suceava a decis să o condamne pe agresoare la 9 luni cu suspendare sub supraveghere pentru infracțiunea de ”loviri și alte violențe”.

În plus, studenta nervoasă a fost obligată să-i plătească victimei și daune de 10.000 de lei.

Incidentul a avut loc pe 16 ianuarie 2023, în jurul orei 17.00, când fetele s-au certat, iar ulterior s-a ajuns la o bătaie care a durat aproximativ 20 de minute.

Incidentul a avut loc în camera 210 a căminului C1, iar totul a început prin injurii.

S-a ajuns în scurt timp la bătaie fizică, iar victima a fost izbită de frigider, a fost lovită repetat cu pumnii în față, a primit lovituri cu genunchiul în abdomen, a fost împinsă spre pat.

Studenta agresată a încercat să părăsească încăperea, moment în care a fost mușcată de braț și a fost trântită, lovindu-se cu capul de patul suspendat.

La un moment dat, s-au auzit pași pe hol, iar agresoarea a ieșit pe hol, a salutat persona care trecea, după care a încuiat din nou ușa și a continuat să o lovească pe colega de cameră.

Victima a reuși să iasă și s-a refugiat în cabina de duș, unde a stat circa 10 minute, tot sub presiunea și amenințările agresoarei.

Totul s-a încheiat după ce studenta de 19 ani a reușit să-l anunțe pe agentul de pază despre incident.

Studenta agresată și-a scos și certificat medico-legal din care rezultă că a avut nevoie de 22-25 de zile de îngrijiri pentru vindecare.

Recomandări

Gabriela Ilică, șefa de promoție de la Biologie, USV, își dorește o carieră în învățământ: „Niciun parcurs nu este construit singur”

Femeia care și-a învelit într-o pătură nou-născutul și apoi l-a abandonat în mașina de spălat, condamnată la 16 ani de închisoare

Pericol pe trotinete: doi copii au ajuns la spital, iar un bărbat beat criță s-a ales cu o amendă consistentă

Cinci bătăuși, condamnați pentru o agresiune criminală de acum 8 ani, cu rupturi de organe și 11 coaste rupte. Agresorii nu au ajuns nici acum la pușcărie