Numărul taxelor parafiscale este de 540



Ministerul Finanțelor nu a cuprins în Registrul taxelor și tarifelor nefiscale toate tipurile de taxe Foto: MEDIAFAX
Ministerul Finanțelor nu a cuprins în Registrul taxelor și tarifelor nefiscale toate tipurile de taxe Foto: MEDIAFAX

Numărul taxelor și impozitelor parafiscale se ridică la 540, de aproape cinci ori mai mare decât cel identificat de Ministerul Economiei și Finanțelor (MEF), o treime dintre acestea putând însă fi eliminate deoarece nu sunt justificate, apreciază reprezentanții Consiliului pentru IMM-uri private. „Realizarea unui inventar este un pas înainte. Dar acesta trebuie dezvoltat atât calitativ cât și cantitativ. Acum doi ani, am realizat împreună cu Guvernul o situație a acestor taxe și am identificat circa 540. Astfel, inventarul Ministerului Finanțelor nu este complet pentru că au fost cuprinse doar categorii de taxe și impozite”, a declarat, ieri, președintele Consiliului Național pentru Întreprinderi Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), Ovidiu Nicolescu.
De asemenea, el a arătat că Ministerul Finanțelor nu a cuprins în Registrul taxelor și tarifelor nefiscale mai multe instituții care percep acest tip de taxe.
„Nu sunt cuprinse, de exemplu, taxele cerute de instituțiile private, cum ar fi notarii sau de regiile autonome șu autoritățile publice locale. Aceste instituții nici nu sunt pomenite”, a adăugat Nicolescu.
Eliminarea taxelor care nu sunt necesare
În plus, Nicolescu apreciază că este necesară și o îmbunătățire a conținutului registrului, prin introducerea unor elemente legate de modul de calcul al taxelor, modalitatea de încasare și termenele de plată.
„Registrul este incomplet. După completare, trebuie să se facă o analiză de oportunitate pentru fiecare taxă și să le eliminăm pe cele care nu sunt necesare. După opinia mea, o treime din aceste impozite ar putea fi eliminate nefiind oportune”, a mai spus Nicolescu.
În acest sens, reprezentanții CNIPMMR au elaborat o serie de propuneri de îmbunătățire a Registrului taxelor și tarifelor nefiscale.
Printre acestea se numără completarea Registrului cu actele normative aplicabile pentru fiecare taxă, cu detalii despre destinația taxei, despre cuantumul și modul de plată, termenul de plată, datele de identificare ale instituției responsabile în fiecare domeniu.
De asemenea, CNIPMMR mai solicită publicarea obligatorie pe pagina de internat a fiecărei autorități publice competente și pe site-ul Ministerului Finanțelor a datelor legate de procedurile de obținere a autorizațiilor, avizelor și licențelor pentru firme, formularele necesare, taxele totale care trebuie achitate.
În plus, întreprinzătorii susțin implementarea unui sistem electronic de depunere on-line a cererilor privind obținerea autorizațiilor, avizelor și permiselor necesare firmelor.
Vosganian vorbește de doar 115 taxe parafiscale
Ministrul Finanțelor, Varujan Vosganian, a anunțat săptămâna trecută că autoritățile centrale încasează un număr de 115 taxe parafiscale, care au în schimb mai multe subcategorii, în funcție de serviciul oferit. El a arătat că registrul taxelor parafiscale va fi completat în perioada următoare cu taxele aplicate de regiile autonome și autoritățile publice locale.
Vosganian a explicat că au fost excluse taxele solicitate pentru un serviciu furnizat întâmplător de stat și care ar putea fi realizat și de mediu privat, cum ar fi de exemplu, taxele poștale.
În ceea ce privește subcategoriile de taxe, Vosganian a dat exemplu taxa de analiză de mediu, unde există 137 de tarife diferite în funcție de serviciile solicitate.