Institutul National Cantacuzino a confirmat, în perioada 20 – 26 iulie, 46 de situații noi de îmbolnăviri cu virusul gripal AH1N1, astfel că numărul total de cazuri de infecție înregistrat în România, în două luni de la confirmarea maladiei, a ajuns la 107.
Creșterea numărului de îmbolnăviri din această săptămână este cauzată, în principal, de apariția a trei focare de infecție, informează, luni, Ministerul Sănătății.
Primul focar – în campusul universitar din județul Brașov – s-a caracterizat prin 18 cazuri de îmbolnăvire, fiind vorba de șase români (cinci studenți și un profesor) și de 12 străini (trei din Spania, câte doi din Turcia și Rusia, câte unul din Austria, Belgia, Croația, Grecia și Portugalia).
Primele două cazuri au fost confirmate în 23 iulie, 11 în 24 iulie și cinci cazuri în 25 iulie.
Cel de al doilea focar a apărut după ce, în 18 iulie, un grup de români și străini a intrat în țară. Din acest grup au fost confirmate șapte cazuri, dintre care trei „de import”: unul din Anglia, fiind vorba de o persoană de 30 de ani, caz confirmat în 20 iulie, internată la Institul de Boli Infecțioase „Matei Balș”, un altul din Bahamas, o persoană de 26 ani, confirmată în 22 iulie, internată la Constanța și cel de-al treilea din SUA, fiind vorba de un copil de doi ani, confirmat în 24 iulie care a fost internat la Iași. Totodată, au fost patru cazuri secundare, adică doi contacți de familie ai cazului venit din Bahamas (prietena și mama), internate la Constanța și alți doi contacți de familie ai cazului venit din SUA (mama și bunica) internate la Iași.
Al treilea focar a fost înregistrat în rândul copiilor care au participat la o tabără de vară în Anglia. Ei s-au întors în România, în 23 iulie, atunci fiind înregistrate opt cazuri de îmbolnăvire (fiind vorba de copii cu vârste între 10 și 14 ani), confirmate în 24 iulie. Dintre aceștia, șapte copii au fost internați la Institul „Matei Balș” și unul a fost izolat la domiciliu.
Au mai fost înregistrate trei cazuri în rândul altor elevi care au fost în tabere diferite din Anglia, dintre care unul la Oxford (de 11 ani cu debut în 14 iulie) și doi la Cambridge (în vârstă de 11 și 13 ani cu debut în 14 și 15 iulie).
De asemenea, alte nouă cazuri „de import” au fost înregistrate. Cinci sunt persoane revenite din Spania, trei dintre acestea fiind internate în București și câte una la Brașov și la Constanța), iar câte una au revenit din Austria – pacientul fiind internat la Brașov – și din Franța, Grecia și Olanda, toți fiind internați în București.
O altă persoană este internată la Institutul Matei Balș din Capitală, fiind vorba despre un contact de familie al unei persoane care a venit din străinătate și care fusese confirmată cu o săpătmână în urmă.
Medicii susțin că nu au fost înregistrate forme severe de boală, toți pacienții primind tratament cu medicamente antivirale specifice.
Raportul prezentat luni de Ministerul Sănătății cuprinde și cazurile care au fost făcute publice în 21, 24 și 25 iulie, potrivit sursei citate.