Certitudine

Noua centrală de termoficare a Sucevei nu va fi pusă în funcțiune anul acesta

Căldura și apa caldă nu va fi furnizată populației, anul acesta, de la o nouă centrală termică, după cum au afirmat reprezentanții firmei Adrem Invest, printr-o scrisoare oficială adresată Primăriei Suceava.
Mai exact, cei de la Adrem Invest au informat municipalitatea că anul acesta vor demara lucrările de realizare a noii centrale termice, dar că aceasta va fi pusă în funcțiune la data de 9 mai 2013, conform contractului semnat în 2011.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a precizat că răspunsul Adrem Invest vine ca urmare a scrisorii oficiale trimise după discuțiile purtate cu sindicatele de la Termica, prin care au fost solicitate termene de realizare a investiției:
“SC Adrem SRL se angajează în mod ferm să respecte toți termenii prevăzuți în contractul de concesiune – acesta este răspunsul lor. Din scrisoare rezultă că nu vor putea pune în funcțiune anul acesta capacități de producție, dar că din primăvară se vor apuca efectiv de realizarea noii centrale”.
Edilul sucevean a precizat că săptămâna viitoare va avea o nouă discuție cu sindicatele de la Termica pe tema funcționării în iarna 2012 – 2013.
“Vom sta la discuții cu conducerea Termica și sindicatele de acolo, să găsim cele mai bune soluții pentru toată lumea. Prioritatea este să asigurăm apa caldă și mai ales căldura în iarna 2012- 2013”, a adăugat Lungu.
Recent, cei de la Adrem Invest au anunțat că schimbă proiectul de realizare a noii centrale termice, renunțând la capacitățile de producție pe bază de gaz metan, astfel încât întreaga producție de energie termică și electrică se va face doar pe bază de biomasă.

Recomandări

Finanțiștii din Suceava și mai multe județe ale Moldovei au protestat în fața Direcției Regionale Antifraudă față de noua lege a salarizării unitare

Aproximativ 200 de finanțiști au protestat la Suceava față de prevederile noii legi a salarizării unitare
Aproximativ 200 de finanțiști au protestat la Suceava față de prevederile noii legi a salarizării unitare

Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luța, anunță că 90% din bugetul pe acest an al comunei va fi pentru dezvoltare

Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luță, anunță că 90% din bugetul pe acest an al comunei va fi pentru dezvoltare
Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luță, anunță că 90% din bugetul pe acest an al comunei va fi pentru dezvoltare

Compania Loial Impex Suceava a construit noua centrală de cogenerare de înaltă eficiență a municipiului Oradea

Porți deschise la EGGER, care a realizat noi investiții, de 25 de milioane de euro, inclusiv într-un produs inovator