Liber la distracție

Nordic Skate Park Suceava va fi inaugurat mâine

Primarul Sucevei, Ion Lungu
Primarul Sucevei, Ion Lungu

Primul spațiu de agrement destinat special celor pasionați de sporturi pe role, Nordic Skate Park Suceava, va fi dat în folosință de mâine, 30 iulie.
Lucrările de amenajare a parcului pentru rolleri și bicicliști, cu suprafață de 2.426 de mp, din care suprafața de rulare este de 1.556 mp, sunt finalizate de aproape două săptămâni, dar inaugurarea nu s-a făcut, fiind necesară o perioadă de așteptare pentru maturarea betonului turnat.
Șeful municipalității sucevene, Ion Lungu, a precizat că prin inaugurarea acestuia se respectă promisiunea făcută tinerilor pasionați de sporturi cu rotile, dar și celor care fac antrenamente pe biciclete, de a le fi pus la dispoziție un spațiu al lor, în care să se poată desfășura fără să deranjeze pe nimeni.
Nordic Skate Park este amenajat pe strada Universității, lângă Patinoarul Areni.

Recomandări

Lucrările la creșa modernă, de 110 locuri, care va fi dată în folosință în toamnă în Burdujeni, recepționate de premierul Ilie Bolojan

Ilie Bolojan inaugurează mâine noua creșă din cartierul Burdujeni și participă la semnarea contractelor pentru autostrada Pașcani-Suceava