Cele 20 de autoturisme noi Dacia Logan intrate luna trecută în dotarea Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava nu sunt dotate cu lămpi cu semnale acustice și luminoase, așa cum au avut până acum toate autospecialele, mai noi sau mai vechi. Situația a stârnit uluirea multora dintre oamenii care lucrează în Poliție, care se întreabă ce a fost în mintea mai marilor Inspectoratului General al Poliției Române. Situația este valabilă în toată țara, întregul lot de 800 de autospeciale fiind fără rampă cu lumini și sirene.
Reprezentanții Sindicatului Național al Agenților de Poliție au sesizat situația pe care o consideră o gafă de proporții a șefilor de la IGPR. Sindicaliștii consideră că, dintr-o greșeală, aceste platforme pur și simplu nu au fost prinse în bugetul de achiziții. Autoturismele ajunse la Suceava au fost distribuite echipajelor care fac patrule de ordine publică. La orice oră acestea pot fi solicitate la apeluri de urgență la 112 ori pot fi angrenate într-o urmărire în trafic. Fără platformă cu semnale luminoase și sonore, agenții pierd avantajul de a avea prioritate și se expun unui risc mare de a fi implicați în accidente rutiere.
În aceste condiții, polițiștii nu au altă variantă decât de a face rost de un girofar mobil, care se montează pe mașină în caz de nevoie. Cele mai multe dintre aceste girofare sunt însă doar cu semnale luminoase, nu și acustice.
Reprezentanții SNAP au precizat că unii polițiști au preferat să adune bani din surse proprii pentru a-și cumpăra astfel de sisteme de avertizare luminoase.
Reprezentanții Poliției au venit cu o altă variantă referitoare la această situație. Pentru că mașinile sunt doar pentru activități de rutină, de patrulare, și nu pentru activități operative, s-a considerat că platformele cu semnale luminoase și sonore nu sunt neapărat necesare. O explicație greu de acceptat mai ales pentru care cei care lucrează în teren și au constatat deja pe propria piele cât de mare este handicapul pe care îl au cu noile mașini.
Noile mașini au fost foarte așteptate de polițiștii din Suceava, având în vedere că multe dintre autospeciale au depășit de mult termenul de casare. Un exemplu elocvent, prezentat de Monitorul de Suceava, este cel de la Postul comunal de Poliție Comănești, unde mașina de serviciu este o Dacia break fabricată în 1995. Cele 20 de Loganuri noi au rezolvat doar o parte din aceste probleme de logistică.






