Ediția a IX-a

“Noaptea cea mai lungă”

“Noaptea cea mai lungă”, manifestarea culturală pe care Muzeul Bucovinei o organizează pe data de 22 decembrie, la momentul solstițiului de iarnă, va cuprinde și în acest an segmentele esențiale care au consacrat această sărbătoare nocturnă.
Este vorba de un moment comemorativ închinat eroilor Revoluției Române, moment care se va desfășura, la ora 17:30, sub genericul „Lumină pentru liberate” (care va consta în aprinderea lumânărilor în Piața Drapelelor, pe platoul pe care este amplasat Monumentul Martirilor și Eroilor Bucovinei, în memoria celor care s-au jertfit pentru libertate), urmat, la ora 18:00, de medalionul omagial închinat unei personalități care prin activitatea desfășurată merită prețuirea și recunoștința comunității.
Medalionul omagial, care va avea loc la Muzeul de Istorie, este dedicat anul acesta istoricului dr. Victoria Paraschiva Batariuc, autoarea „Catalogului Colecției Romstorfer. Ceramica monumentală”, lucrare care a primit în anul 2010 Premiul „George Oprescu” al Academiei Române.
„Noaptea cea mai lungă” va continua, după ora 18:30, cu concertul de colinde susținut de formația Hara, o prezență constantă care contribuie de câțiva ani la rotunjirea manifestării de la Suceava.

Recomandări

Mănăstirea Putna îl pomenește pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, la 522 de ani de la trecerea la cele veșnice

La Sfânta Liturghie arhierească de pe 2 iulie de la Mănăstirea Putna va sluji Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Efrem de Alep
La Sfânta Liturghie arhierească de pe 2 iulie de la Mănăstirea Putna va sluji Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Efrem de Alep

Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava a îmbrăcat veșmânt nou, iar racla a fost depusă spre închinare în curtea mănăstirii