Accidente grave

Noapte însângerată pe șoselele județului

Ce a mai rămas din mașina Audi, după teribilul impact
Ce a mai rămas din mașina Audi, după teribilul impact

În noaptea de miercuri spre joi, la 23.00, un microbuz în care se aflau opt moldoveni care plecau în Italia s-a zdrobit de un stâlp electric, la Vadu Moldovei, cinci dintre ocupanții mașinii ajungând la spital;
Jumătate de oră mai târziu, un șofer în vârstă de 34 de ani a murit după ce s-a izbit în cisterna de pe contrasens.
Șofer strivit în propria mașină, după un impact teribil cu o cisternă Moarte cumplită pentru un șofer în vârstă de 36 de ani, care a murit strivit în autoturismul pe care îl conducea, după ce s-a izbit într-o cisternă care venea din sens opus. Accidentul s-a produs miercuri noapte, în jurul orei 23.30, pe DN 17, imediat după ieșirea din Argestru spre Vatra Dornei.
Bărbatul care a decedat, Ionel Moroșan, în vârstă de 36 de ani, din municipiul Vatra Dornei, conducea un autoturism Audi A6, mergând spre localitatea de domiciliu. Șoferul gonea cu viteză excesivă, iar ce a urmat este înfiorător. Aparent inexplicabil, acesta a pătruns brusc pe sensul opus de mers, lovind cisterna condusă regulamentar de un bărbat din Pojorâta. Forța impactului a fost atât de mare încât cisterna a fost grav avariată și s-a răsturnat în șanțul din partea stângă a drumului. Cât despre mașina Audi, aceasta a trecut pur și simplu pe sub colosul de care s-a izbit, oprindu-se în șanț, în spatele cisternei.
Echipajul de „Descarcerare” al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava ajuns la fața locului a găsit autoturismul Audi ca scos din compresor. În aceste condiții, șoferul în vârstă de 36 de ani nu a avut nici o șansă de supraviețuire.
Cât despre șoferul autocisternei, acesta a scăpat fără leziuni, polițiștii verificându-l cu etilotestul, care a indicat că nu era băut.
Poliția avertizează că DN 17 a devenit șoseaua cea mai periculoasă din județ. Pe acest drum se petrec periodic tragedii, cele mai multe pe porțiunea din zona Vatra Dornei, până la limita județului cu Bistrița-Năsăud. Problemele apar pentru că drumul este foarte bun, circulația este destul de redusă, iar șoferii sunt tentați să apese mult pedala de accelerație.

Cisterna a fost și ea serios avariată în urma impactului
Cisterna a fost și ea serios avariată în urma impactului
Ce a mai rămas din mașina Audi, după teribilul impact
Ce a mai rămas din mașina Audi, după teribilul impact

Recomandări

Atracțiile din Complexul de Agrement Ariniș au dus Gura Humorului în finala Destinația Anului 2026 la categoria „Joacă și Adrenalină”

Ofițerul ISU rănit grav într-un accident la Fălticeni are o evoluție medicală bună, cu recuperare neurologică, și va reveni la Suceava