Niță: Nu suntem dispuși să sacrificăm nivelul de trai al populației pe altarul creditării către FMI



Ministrul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Constantin Niță, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, la Bistrița, că partidul din care face parte, PSD, nu este dispus să sacrifice „nivelul de trai al populației pe altarul creditării către FMI”, transmite corespondentul MEDIAFAX. Constantin Niță a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că PSD nu se opune semnării unui acord cu FMI.
„Avem nevoie de creditare de la FMI, deși ne va impune condiționalități care, la un moment dat, pot fi inacceptabile. De aceea, noi ne-am propus în Guvern să o luăm înainte cu restructurarea și a numărului de salariați, și a salariilor și a modului în care trebuie să funcționeze Guvernul și agențiile, restrângerea numărului de agenții și așa mai departe”, a declarat Niță.
Potrivit sursei citate, în România este necesar un program de restructurare, însă acesta nu trebuie să fie impus de nimeni.
„În condițiile unei presiuni financiare extraordinare, FMI poate să ne impună și alte condiționalități. PSD nu se opune unei finanțări sau unui contract de împrumut cu FMI. Noi dorim să știm foarte clar care sunt condiționalitățile, în sensul că nu suntem dispuși să sacrificăm nivelul de trai al populație pe altarul creditării către FMI. Lucrul acesta trebuie să îl facem într-un anumit echilibru, în așa fel încât aceste condiționalități să poată să respecte măcar nivelul de trai existent în momentul de față, mă refer la nivelul de salarii, de pensii și, în același timp, să respectăm și programul de investiții pe care Guvernul și l-a propus în acest an”, a declarat Niță.
Ministrul pentru IMM a făcut, joi și vineri, o vizită la Bistrița. El s-a întâlnit cu oamenii de afaceri din județ, iar vineri a vizitat trei firme, două de mase plastice și una de echipamente sportive.
Ministrul a avut o întâlnire și la sediul PSD, unde a susținut și o conferință de presă.
Vineri dimineață, deputatul PSD de Suceava Eugen Bejinariu declara că semnarea acordului cu FMI poate fi făcută doar cu girul PSD, iar dacă nu vor fi respectate condițiile impuse de social-democrați există posibilitatea ca împrumutul să nu fie luat.
Surse guvernamentale au declarat, marți, pentru MEDIAFAX, că, în urma evaluării făcute de Ministerul Finanțelor Publice și Banca Națională a României, România intenționează să împrumute 19 miliarde de euro printr-un pachet de finanțări de la Comisia Europeană și FMI, istituția de la Washington urmând să contribuie cu 12 miliarde de euro.
Guvernul a transmis Comisiei Europene (CE) o scrisoare în care solicită începerea oficială a negocierilor pentru încheierea unui acord de finanțare, valoarea împrumutului urmând să fie stabilită în discuțiile cu oficialii CE și reprezentanții FMI.
O delegație a FMI a venit, miercuri, într-o vizită de două săptămâni la București, pentru a discuta un acord care va fi parte a unui program de finanțare multilaterală, susținut de Uniunea Europeană și Banca Mondială, precum și alte instituții financiare internaționale.