Suceava

Ninsoarea de ieri a băgat în spital mai multe persoane

Lapovița și ninsoarea de ieri au făcut primele victime printre suceveni. De dimineață și până la ora 17.00, șapte persoane au ajuns la Spitalul Județean de Urgență după ce au alunecat și au căzut pe mâzga formată pe străzi și trotuare.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență, dr. Tiberius Brădățan, a arătat ieri că doi dintre bolnavi prezentau contuzii la nivelul mâinilor și au plecat acasă după ce li s-au acordat primele îngrijiri medicale, însă au fost cazuri și mai grave, de pacienți cu fracturi, care au necesitat internare. Este vorba de cinci persoane, victime ale căderilor accidentale, care până ieri după-amiază au fost spitalizate în secția de Ortopedie și Traumatologie, bolnavii fiind atât tineri, cât și bătrâni.

Recomandări

Șoldan anunță că Spitalul Clinic Județean Suceava a fost dotat cu echipamente moderne pentru secțiile de Neurochirurgie și Recuperare

Pericol pe trotinete: doi copii au ajuns la spital, iar un bărbat beat criță s-a ales cu o amendă consistentă

Criză la spitalul Câmpulung: Rămas fără ortopezi după descinderea procurorilor, managerul a aflat din presă că medicii au fost ridicați pentru șpagă