Trăim timpuri în care se dovedește că nu prea știm să… trăim! Suntem, pe plan mondial, într-o situație asemănătoare celei premergătoare anului 1939, însă continuăm să ne amăgim că totul va fi bine. Acțiunile agresive ale anumitor state sunt tolerate, chiar încurajate, iar cei care promovează idei extremiste nu se mai ascund, devenind din ce în ce mai vocali. Spațiul carpato-dunărean nu este scutit nici el de probleme, instabilitatea – manifestată sub diverse forme! – punându-și amprenta într-un mod neplăcut pe existența noastră cotidiană. Cu gândul doar la bani, la măriri, la câștiguri care să ne facă mari și tari, ne îndepărtăm tot mai mult de Dumnezeu, de ceea ce mai înseamnă astăzi onoare, principii, credință. Încet, încet crește numărul de aplaudaci, de pupători de mâini, conduri sau… alte alea, dar ceea ce mă oripilează de-a dreptul este că mulți ajung să se mai și laude cu asta. Este incredibil cum o mare parte din acest popor s-a transformat într-o imensă masă de manevră pentru câțiva mincinoși, oportuniști, ,,descurcăreți‘’ îmbogățiți peste noapte, în schimbul unor zâmbete false și a unor firimituri aruncate peste umăr de către aceștia. Ba mai mult, cum apare câte unul care dă semne de verticalitate ,,stăpânii’’ iși asmut ,,cățeii’’ asupra lui pentru că – nu-i așa?! – râul, ramul și tot ceea ce mai mișcă în țara asta sunt doar ale lor și ale urmașilor urmașilor, în conformitate cu dorința celor mulți și… care o fac pe deștepții. Amin!
Un proverb islandez spune că ,,Dacă vrei să fii onorabil faţă de tine însuţi, asociază-te cu oameni onorabili.’’
Nah, se adună fiecare așa cum poate!
PRINTRE CUVINTE…
(manifest pentru sănătatea poporului!)
Mi-e greață și îmi vine să vomit
Când văd, în jur, atâta falsitate,
Atâția prefăcuți ce compromit
Ideea de onoare și dreptate.
Mi-e scârbă, pur și simplu, să-i aud
Rostind cuvinte, -așa, ,,în dorul lelii’’,
Încât ar înțelege-orice zălud
Că nu-i decât un joc al păcălelii.
Mi-e silă când prin viață se rotesc
Pozând, cu gesturi amplu studiate,
În ceea ce nu sunt, ba chiar gândesc
Că-s cei mai cei și că le știu pe toate.
Ei se închină, zilnic, doar minciunii,
Dorind să pară drepți, cinstiți, spontani,
Căci asta fac, de-o vreme, neica… unii,
În goana lor nebună după bani.
Dar fi’ndcă tot mai sunt, știind acestea,
Aplaudaci, obișnuiți să… pupe,
Eu mă opresc, finalizând povestea,
Rostind neacademic: mi se rupe!
Și mă retrag, râzând printre cuvinte,
Pe drumul care duce-n absolut,
Cerându-vă atât: să țineți minte…
Adio, cele bune, vă salut!
Până săptămâna următoare vă doresc să fiți iubiți, iubind!
