Deputatul PDL în Parlamentul European Rareș Niculescu dezaprobă propunerea Ministerului pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii de a transfera activitatea de autorizare a persoanelor fizice (PFA) de la primării către Registrul Comerțului.
Într-un comunicat de presă al eurodeputatului, dat, ieri, publicității, se arată că această măsură va complica și birocratiza inutil obținerea de fonduri europene pentru mici investiții în agricultură sau servicii, în mediul rural.
„Potrivit reglementărilor în vigoare, pentru a beneficia de fonduri în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală, solicitanții trebuie să se autorizeze ca persoane fizice – aceasta fiind cea mai simplă opțiune dintre diferitele variante posibile. Prin transferarea activității de autorizare de la primării către Registrul Comerțului, cetățenii vor fi descurajați să se angajeze în inițierea și depunerea unor proiecte de atragere a acestor fonduri”, se mai arată în documentul citat.