Nicolai, Vosganian, Cioroianu, David – printre candidații la cele 14 posturi de vicepreședinte PNL



Funcția de președinte al PNL este disputată la Congresul extraordinar de vineri și sâmbătă de liberalii Călin Popescu Tăriceanu și Crin Antonescu, cea de prim-vicepreședinte fiind vizată de Orban, Atanasiu, Petrache și Stavarache, iar cele 14 de vicepreședinte sunt vizate de un număr de 34 liberali. Conform centralizatorului candidaturilor liberale, pentru funcția de președinte al PNL se vor bate la Congresul extraordinar actualul președinte Călin Popescu Tăriceanu și vicepreședintele Crin Antonescu. Tăriceanu și-a depus candidatura în 17 martie, iar Antonescu în 16 martie.
În cazul în care Călin Popescu Tăriceanu pierde alegerile pentru șefia PNL, acesta va deveni membru de drept în BPC și Consiliul Național Executiv, ca urmare a prevederilor statutare care conferă acest privilegiu foștilor președinți ai partidului.
În cazul în care Crin Antonescu pierde alegerile, acesta nu va face parte din noul BPC, putând fii membru de drept al organismelor de conducere care au parlamentarii în componență sau vicepreședinții PNL București.
Funcția de prim-vicepreședinte, reînființată la propunerea a 21 de filiale teritoriale, este râvnită de patru liberali : Ludovic Orban, susținut de Antonescu, Theodor Atanasiu susținut de organizațiile din Transilvania, Marian Petrache susținut de organizațiile din sud și Romeo Stavarache susținut de aleșii locali.
Conform centralizatorului de candidaturi, pentru cele 21 de locuri în BPC se vor lupta 54 de liberali, dintre care un număr de 34 liberali își doresc funcția de vicepreședinte.
Liberalul Ion Sterian a decis să-și retragă candidatura pentru un loc de membru în BPC, iar liberalii Sandu Căpîlnașiu și Ovidius Mărcuțianu nu au vechimea de doi ani stipulată de noul staut.
Pentru calitatea de membru vor concura liberali precum Cristian Anghel – președintele PNL Maramureș, Teodor Atanasiu, Theodora Bertzi, Cristian Bușoi, Liviu Câmpanu, Mariana Câmpeanu, Aristotel Căncescu președinte CJ Brașov, Daniel Chițoiu, Adrian Cioroianu, Cristian David, deputatul Ciprian Dobre, Victor Paul Dobre, Relu Fenechiu, Emilian Frâncu, Ioan Ghișe, Puiu Hașotti, Rareș Mănescu, Teodor Meleșcanu, Adrian Miuțescu Gheorghe, Vlad Moisescu, Dan Morega, Dan Motreanu, Marius Nicoară președintele PNL Cluj, Eugen Nicolăescu, Norica Nicolai, Stejărel Olaru, Cristina Pocora, Cornel Popa președinte PNL Bihor, Zvetlana Preoteasa, Dan Rușanu, Nini Săpunaru, George Scutaru, Adrian Semcu președinte Prahova, Romeo Stavarache, Gigel Știrbu Gigel-Sorinel, Radu Stroe, Ioan Timiș, Horea Uioreanu, Dorinel Ursărescu, Mihai Voicu și Varujan Vosganian.
Pentru cele opt locuri în BPC alocate reprezentanților celor mai bine cotate organizații la alegeri, care să fie aleși de congres, și-au depus candidaturile următorii liberali: Lucian Iliescu pentru organizația PNL Giurgiu, Răducu Filipescu pentru Călărași, Mircia Muntean pentru Hunedoara, Andronic Liviu, Câmpanu Liviu și Țurcanu Florin pentru Botoșani, Emilian Frâncu pentru Vâlcea; Gheorghe Constantin Silviu, Petrache Marian, Zamfir Gabriel Sorin pentru Ilfov, Almajanu Marin pentru Teleorman; Palăr Ionel și Stavarache Romeo pentru Bacău
Pentru cele 14 funcții de vicepreședinte și-au repus candidatura Norica Nicolai, Varujan Vosganian, Teodor Meleșcanu, Eugen Nicolăescu, Adrian Cioroianu, Cristian David, Mihai Voicu, Atanasiu Teodor, Paul Victor Dobre, Puiu Hașotti și Dan Radu Rușanu.
Liberalii Almajanu Marin, Anghel Cristian, Bîgiu Marian Cristinel, Bușoi Cristian Silviu, Câmpanu Liviu, Câmpeanu Mariana, Căncescu Aristotel Adrian, Cazan Mircea Vasile, Chițoiu Daniel, Fenechiu Relu, Filipescu Răducu, Frîncu Emilian, Gheorghe Constantin, Ghișe Ioan, Iliescu Lucian, Mănescu Rareș, Mazilu Liviu Lucian, Moisescu Vlad, Muntean Mircia, Nicoară Marius Petre, Petrache Marian, Popa Cornel și Stavarache Romeo vor și ei să câștige o funcție de vicepreședinte.
Liberalii care au candidat pentru funcția de vicepreședinte vor disputa cele 14 locuri cu cei opt reprezentanți ai filialelor cu scoruri bune la alegeri, în cazul în care aceștia își afirmă intenția de a candida.
La acest congres, liberaul Bogdan Olteanu a renunțat la candidatură, menționând că nu mai intenționează să candideze nici pentru un nou mandat de președinte al Curții de Onoare și Arbitraj a PNL, dorindu-și să fie un bun parlamentar de Opoziție.
Nici fostul ministru al Educației, Cristian Adomniței nu candidează pentru vreo funcție sau pentru calitatea de membru în BPC.
Pentru Curtea de Onoare și Arbitraj și-au depus candidatura un număr de 53 de liberali, iar pentru Comisia de Cenzori ai PNL doar 16.