Nicolăescu: Bugetul pentru asistența medicală primară va crește la 15 la sută în 2009



Bugetul pentru asistența medicală primară va crește în 2009 la 15 la sută, de la nouă la sută în acest an, sumă la care vor fi adăugate fondurile din programul de evaluare a sănătății, a declarat, miercuri, ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, la Conferința Națională a Medicinei de Familie.
„Astfel, putem spune că medicina primară a beneficiat de cea mai substanțială finanțare de la nominalizarea ei ca specialitate clinică. În ultimii trei ani, medicii de familie au devenit unul dintre cei mai importanți parteneri ai Ministerului Sănătății Publice, dar și unul dintre cele mai încurajate segmente profesionale din sistem. Evident, munca depusă, responsabilitățile dobândite au fost recunoscute, dar și apreciate, chiar dacă aprecierea s-a înscris între limitele impuse de posibilitățile economiei românești”, a spus Nicolăescu.
Medicina primară a primit cele mai multe fonduri de la încheierea primelor contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate. Astfel, în 1999 erau alocate 140,9 milioane de lei asistenței primare, în 2004 – 350.482.000 lei, în 2005 – 453.677.000 lei (cu 29 la sută mai mult față de 2004), în 2006 a fost o nouă creștere de 1,8 la sută, fiind alocate 462,035 milioane de lei, în 2007 ajungându-se la 681.013.000 lei (cu 47,4 la sută mai mult față de 2006), a precizat demnitarul.
Nicolăescu a adăugat că pentru 2008 vor fi alocate 1.362.000.000 de lei. În același timp, valoarea punctului per capita a crescut de la 1,28 lei în 2004 la 2,69 lei în 2007. În anul 2008, valoarea punctului per capita estimat va fi de peste 4,65 lei, dar prin regularizare anuală va depăși pragul de cinci lei.
Ponderea fondurilor în medicina primară este de 80 la sută per capita și 20 la sută per serviciu. La aceste fonduri se adaugă banii alocați prin Programul național de evaluare a stării de sănătate. În plus, în 2008, medicii de familie vor fi implicați în programele de screening pentru prevenirea și depistarea precoce a bolilor, a mai spus Nicolăescu.
Demnitarul a adăugat că din Programul de evaluare a stării de sănătate a populației vor fi dezvoltate ulterior programe de screening și alte programe de gestionare a factorilor de risc la care medicii de familie vor fi parte și care vor reprezenta surse suplimentare de finanțare a cabinetelor.
„Așa cum am mai afirmat, ținta noastra este ca în 2009 ponderea finanțării asistenței primare să ajungă la 15 la sută din totalul fondurilor alocate sistemului sanitar. Acest obiectiv este prevăzut în documentul programatic «a doua modernizare a Romaniei» lansat de PNL în 2007 și reprezinta un obiectiv strategic de primă importanță pentru liberali și pentru România. Intenționăm ca de la sfârșitul anului 2008, când se definitivează proiectul de buget pentru anul următor, să realizăm pentru Sănătate un proiect de buget multianual, astfel încat ceea ce am pornit să realizăm să poată fi continuat”, a mai spus demnitarul.
Ministrul Sănătății crede că va fi necesară dezvoltarea unor programe complementare pe diverse patologii, în funcție de informațiile obținute din riscogramele care vor fi obținute în cadrul Programului de evaluare a stării de sănătate a populației.
Nicolăescu a mai spus că Programul național de evaluare a stării de sănătate va continua cel puțin cinci ani, în funcție de rezultatul analizei riscurilor românilor de a face anumite boli, pentru această acțiune fiind alocate anual câte o sută de milioane de euro.
„Vom stabili, împreună cu dumneavoastră, la care analize vom renunța și ce vom introduce suplimentar, astfel ca 20 la sută din populația României să fie evaluată în fiecare an în funcție de riscurile la care sunt expuși, încadrându-ne în cei aproape 100 de milioane de euro prevăzuți anual pentru această etapă. Cu aceste două etape sperăm ca în șase, zece ani să schimbăm mentalități, să schimbăm atitudini, să îmbunătățim starea de sănătate a românilor.În final, toate înseamnă finanțare țintită acolo unde este nevoie în sistem”, a adăugat ministrul Sănătății.
El i-a rugat pe medicii de familie să-și mobilizeze pacienții înscriși pe listă și să își flexibilizeze orarul astfel încât să acorde asistență în cadrul Programului cât mai multor persoane active.