Noi negocieri între patronatul și sindicatul de la Dacia Automobile Pitești au avut loc, vineri, eșuând și de această dată, astfel că greva generală declanșată de angajații uzinei cu cinci zile în urmă continuă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit liderului sindicatului de la Dacia, Nicolae Pavelescu, cea de-a treia rundă de negocieri din această săptămână a durat două ore, iar oferta administrației a fost respinsă, sindicaliștii considerând că aceasta nu este realistă, „în conformitate cu productivitatea muncii foarte bună, înregistrată în uzină”. „Oferta de astăzi e ofertă de ieri și de alaltăieri. În conținut nu se schimbă nimic, se schimbă doar forma în care este ea prezentată și doar atât. Noi vrem 550 de lei, iar administrația ne oferă mult mai puțin. În aceste condiții, greva generală continuă”, a declarat Pavelescu. Administrația SC Dacia Automobile a anunțat că vineri în jurul prânzului, într-o conferință de presă, va face cunoscute în detaliu motivele care au stat la baza plângerii în instanță împotriva sindicatului.
Aproximativ nouă mii de angajați ai Dacia Pitești și sindicaliști de la BNS au participat, joi, la un miting de protest la Mioveni.
Angajații uzinei Dacia Renault din Pitești au intrat în grevă generală pe termen nelimitat, luni dimineață, începând cu ora 7.00, după ce au eșuat negocierile purtate de sindicat cu patronatul fabricii privind majorările salariale.
Angajații cer o majorare salarială de 550 de lei, în timp ce administrația a oferit o creștere de 12 la sută a salariului mediu brut.
Directorul de comunicare al SC Automobile SA Pitești, Liviu Ion, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că s-a propus și o alternativă la soluția lucrului în tură continuă, respectiv constituirea unei a patra echipe care să lucreze 12 ore sâmbăta și 12 ore duminica, fiind vorba despre oameni nou angajați.
Cele mai importante revendicări ale sindicaliștilor de la Dacia vizează majorarea de salariu cu 350 de lei începând cu 1 ianuarie 2008 și cu 200 de lei începând cu 1 iunie 2008, participarea la profit cu o cotă de 5-10% din câștigul net al societății, mărirea primelor de Paște și de Crăciun și a primei de vacanță, majorarea primei pentru Ziua constructorului de mașini, acordată în luna septembrie, cu o valoare de 200 de lei, acordarea unor facilități pentru salariații care achiziționează mașini sau piese Renault, în sensul unei reduceri de 15% la facturare.
Sindicaliștii mai solicită ca numărul contractelor de muncă pe perioadă determinată să nu depășească 15% din numărul total de contracte, precum și acordarea de sporuri pentru condiții grele, zgomot și unde magnetice, pentru Departamentul Caroserie și Departamentul Presaj.
Administrația Dacia Pitești a contestat în instanță legalitatea grevei generale, depunând în acest sens o plângere la Tribunalul Agreș.
Administrația reclamă, în primul rând, faptul că sindicatul nu a parcurs toate cele patru capitole de negociere înainte de declanșarea grevei generale. De asemenea, administrația contestă listele sindicatului privind numărul participanților la grevă, susținând că luni, în primul schimb s-au aflat în grevă generală doar 49 la sută dintre angajați (3.025 de persoane), în timp ce 3.169 de salariați nu au participat la protest.
Miercuri, Tribunalul Argeș a amânat pentru 2 aprilie judecarea solicitării administrației Dacia Pitești de a declara ilegală greva muncitorilor, liderii sindicali invocând lipsa unui avocat. Viceliderul sindical Ion Iordache a cerut instanței amânarea judecării cauzei pentru ca sindicatul să-și poată angaja un avocat și pentru a putea studia temeinic plângerea administrației.
Ultima grevă generală la Dacia Pitești, unde lucrează 13.000 de persoane, a avut loc în anul 2002 și s-a desfășurat pe parcursul a trei zile.