Discuții aprinse

Negocieri pentru un nou contract de gestionare a adăpostului de câini de nemții de la Proanimals Tina



Nemții de la Proanimals Tina nu renunță la ideea de a se ocupa de câinii fără stăpân care sunt capturați de pe străzile Sucevei și ajung la adăpostul de animale amenajat în apropiere de Termica.
În cursul zilei de ieri, Ralph Trautmann, reprezentantul Proanimals Tina, a fost prezent, împreună cu Claudiu Dumitriu, vicepreședintele Federației Asociațiilor de Protecție a Animalelor din România, la sediul Primăriei Suceava, unde cei doi au avut o întrunire de durată cu conducerea municipalității sucevene.
„Vrem să reluăm proiectul de colaborare cu Proanimals Tina, care a fost retras de pe ordinea de zi a ședinței anterioare de Consiliu Local din cauza unor neclarități. Încercăm să negociem acel contract, să găsim soluții benefice ambelor părți. Pentru mine, cel mai important aspect este că prin această colaborare 500 de câini sunt trimiși în Germania anual. Am înțeles că anul asta au trimis deja 433 de câini. Vrem să ajungem și la acțiunile de sterilizare la casele particulare, în zonele limitrofe Sucevei”, a spus primarul Ion Lungu.
Contractul de asociere cu Proanimals nu a mai fost discutat luna trecută de aleșii locali deoarece suma impusă ca penalizare ambelor părți, în caz de nu își respectă obligațiile – 200.000 de lei, i-a cam speriat pe nemți, care nu au mai fost de acord cu termenii stabiliți în cadrul negocierilor anterioare.
Rămâne de văzut sub ce formă va fi prezentat contractul de asociere în ședința de Consiliu Local de joi, când se dorește discutarea acestui proiect pe ordinea suplimentară.



Recomandări

Aproape 45.000 de vaccinări antirabice la câini, în județ, în anul în care rabia a arătat din nou că poate ucide și oameni

O nouă campanie de vaccinare antirabică a câinilor, în contextul în care rabia și-a arătat puternic colții în acest an

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare Suceava
Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare Suceava