Nechifor: „Trebuie să demonstrăm clar că la Suceava se votează Victor Ponta”

Conferința județeană extraordinară a PSD Suceava

Social-democrații suceveni au votat în unanimitate pentru candidatura liderului PSD, Victor Ponta, la președinția României, la alegerile care vor avea loc în luna noiembrie a acestui an. Vineri după-amiaza a avut loc Conferința județeană extraordinară a PSD Suceava, la care au fost prezenți 885 de delegați din toate organizațiile locale din județ, aceștia votând pentru desemnarea lui Victor Ponta drept candidat al PSD pentru funcția de președinte al României. Toți cei aproape 900 de social-democrați au participat apoi la Congresul Extraordinar al PSD, într-un sistem de videoconferință, alături de membri ai acestui partid din toate organizațiile județene din țară. La ședința de vineri a social-democraților suceveni au fost prezenți parlamentari ai PSD Suceava, precum și lideri suceveni ai PC, UDMR, UNPR și PP-DD. În discursul susținut în fața delegaților de la Conferința județeană extraordinară a PSD Suceava, liderul organizației, Cătălin Nechifor, a precizat că aceste alegeri prezindențiale reprezintă momentul în care România trebuie să spună „un hotărât pentru Victor Ponta”. „Trebuie să demonstrăm clar că la Suceava se votează Victor Ponta, că Suceava clar își dorește un președinte aplecat către nevoile românilor”, a spus președintele PSD Suceava.

Recomandări

Adelina Paiu a fost aleasă președintă a OFSD Suceava în prezența a aproximativ 600 de femei social-democrate din județ

O delegație a PSD Suceava din care au făcut parte 29 de primari a efectuat o vizită oficială la Parlamentul European

Gheorghe Șoldan după consultările cu președintele României: „PSD își poate asuma un guvern minoritar”

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, a fost prezent la consultările cu președintele Nicușor Dan cu privire la desemnarea noului premier

Gheorghe Șoldan, alături de Sorin Grindeanu la negocierile PSD de la Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier