Nechifor consideră că investiția în pârtia de schi de pe Rarău ar trebui verificată de Corpul de Control al Guvernului

Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor
Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor

Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, consideră că investiția în construcția pârtiei de schi de pe masivul Rarău ar trebui verificată de Corpul de Control al Guvernului. Cătălin Nechifor a susținut vineri o conferință de presă în care a ținut să facă o serie de clarificări cu privire la proiectul pentru construcția acestei pârtii, dar și la sprijinul pe care administrația județeană l-a acordat Primăriei Câmpulung Moldovenesc. Cătălin Nechifor a ținut să precizeze că subiectul legat de pârtia de schi de pe Rarău, din Câmpulung Moldovenesc, este unul foarte important pentru județul Suceava. Nechifor a subliniat faptul că anul acesta, Consiliul Județean Suceava a alocat primăriei din Câmpulung Moldovenesc cea mai mare sumă, comparativ cu celelalte primării din județ, respectiv 2,25 de milioane de lei (22,5 miliarde lei vechi).
„Am alocat această sumă ținând cont tocmai de această situație financiară. Și pentru că din păcate domnul primar nu a reușit să introducă facturile spre decontare de la pârtie în regimul arieratelor la momentul potrivit, s-a pierdut o ocazie importantă. Așadar, în acest moment am asigurat prin transfer din bugetul Consiliului Județean către Câmpulung Moldovenesc sume importante, și din ce am vorbit cu domnul primar al acestui municipiu înțeleg că în acest an există resursa financiară pentru a acoperi restanțele”, a spus Nechifor.

Recomandări

Metode interactive de joc și prim ajutor pentru elevii cu C.E.S., la Cercul Pedagogic al Profesorilor Educatori din județ

Prima creșă din mediul rural a fost inaugurată la Baia în prezența ministrului Cseke Attila și a președintelui CJ Suceava, Gheorghe Șoldan

Ștefanistul David Palaghianu, aproape de calificarea în lotul României pentru Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică

Ștefanistul David Palaghianu, aproape de un loc în lotul României la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică
Ștefanistul David Palaghianu, aproape de un loc în lotul României la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică