Vizită

Nechifor a inspectat lucrările de modernizare a drumului Baia-Cornu Luncii

Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a inspectat ieri lucrările de modernizare a drumului județean Baia-Cornu Luncii, în lungime de 4,3 kilometri. Până la acest moment, pe drumul respectiv s-a turnat primul strat de asfalt și mai urmează încă două. Președintele Nechifor a spus că proiectul are o valoare de 3,8 milioane de lei și este finanțat de Guvern. El a menționat că investiția este foarte importantă pentru că va deservi și un viitor circuit turistic al cărui punct central va fi Biserica Albă din Baia. Biserica Albă a fost ctitorită de Ștefan cel Mare în secolul al XV-lea, iar din 2004 figurează pe lista monumentelor istorice din județul Suceava. ”Este o lucrare importantă pentru locuitorii celor două comune, Baia și Cornu Luncii, care este finanțată prin efort guvernamental. Va fi foarte utilă, cu atât mai mult cu cât pe teritoriul comunei Baia a fost descoperit un sit arheologic foarte important. Sper ca acest drum să deservească în viitorul apropiat și un circuit turistic nou, pentru că aici avem Biserica Albă, un monument extrem de important. Să nu uităm că Baia a fost odată capitala Moldovei”, a spus Nechifor.

Recomandări

Șoldan a solicitat lucrări imediate la podul peste râul Moldova din Cornu Luncii pentru ca circulația să se facă în condiții de siguranță

Ciocănești: Tradiția ouălor încondeiate, completată de inaugurarea a opt case restaurate, vechi de peste un secol

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a dat ca exemplu comuna Cornu Luncii cu proiectul de modernizare a școlii din Băișești

Recepție la terminarea lucrărilor de restaurare și conservare a patrimoniului cultural al bisericii din lemn din Mănăstioara

Primăria Cornu Luncii și-a modernizat parcul auto cu un nou tractor multifuncțional, pentru deszăpeziri și echipament pentru cosit iarba