Ne vorbesc părinții Bisericii

Mulți au numit România „grădina Maicii Domnului”; și așa este, că mulți au trăit urmând Maicii lui Dumnezeu. Florile ei sunt sfinții de pe pământul românesc, iar urmașii Fiului ei sunt episcopii puși pe această hartă, episcopii care au slujit altarul Ortodoxiei românești.
În Hristos nu este deosebire, toți sunt una: fie român, fie rus, fie grec, fie latin; ori de ce neam ar fi, toți au un suflet dat de Dumnezeu, toți suntem creați de Dumnezeu. Că din fiecare neam sunt și buni, și răi, aceasta este o realitate. Domnul nostru lisus Hristos este Dumnezeul tuturor neamurilor și vrea mântuirea tuturor. Maica Domnului este mijlocitoarea întregii lumi și se roagă Fiului ei pentru noi păcătoșii, ca să ne mântuim. Ea poate la Dumnezeu tot ce vrea, fiind lângă El; ea este rugătoarea și ajutătoarea noastră, a creștinilor ortodocși.
(Diaconul Gheorghe Băbuț, Maica Domnului, ocrotitoarea României, Editura Pelerinul Român, Oradea, 1992, p. 7)

Recomandări

Început de slujire sub semnul păcii și al comuniunii – instalarea părintelui Viorel-Ioan Cozmei ca paroh al Parohiei Calafindești

La Suceava a avut loc Simpozionul Național „Mitropolia Moldovei. 625 de ani: istorie, credință, artă și cultură”