Ne vorbesc părinții Bisericii

Iubiți frați și surori, într-una dintre cântările bisericești se spune: „Nu se pricepe nicio limbă a te lăuda după vrednicie, ci se întunecă și mintea cea mai presus de lume să cânte ție, de Dumnezeu Născătoare. Însă, fiind bună, primește credința; că știi râvna noastră cea dumnezeiască; pentru că tu creștinilor ești ocrotitoare, pe tine te mărim!” (Irmosul Cântării a 9-a a Canonului întâi de la sfânta și dumnezeiasca arătare a Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos).

Și, de fapt, ce laudă putem aduce după vrednicie cu buzele noastre slabe și păcătoase celei mai cinstite decât toate făpturile, mai mărită decât îngerii și arhanghelii, Preabinecuvântatei Fecioarei Maria, care s-a învrednicit a fi Maica Dumnezeului Celui Preaînalt și Ocrotitoarea neamului creștinesc? Totuși, pentru a fi creștini vrednici, trebuie totdeauna să o lăudăm (și să fim totodată ascultători față de voia lui Dumnezeu!) pe pricinuitoarea mântuirii noastre, având în vedere iubirea ei față de noi.

(Arhimandritul Chiril Pavlov, Lauda Maicii Domnului, Editura Egumenița, Galați, 2012, p. 32)

Recomandări

Bogdana – vatra spiritualității Mușatinilor – și-a prăznuit ocrotitorul, Sfântul Leontie, Episcop de Rădăuți

Vizită de suflet la Parohia Berchișești: 60 de pelerini de la București, însoțiți de pr. Vasile Ioana, în mijlocul comunității noastre

Voievozii care au zidit Țara Moldovei prin credință, curaj și înțelepciune au fost pomeniți în Cetatea de Scaun a Sucevei