Ne-am tâmpit acum sau boala e veche?

Un consilier local din Mediaș, oraș transilvan cu lume subțire și educată, a avansat propunerea, ”care vine în sprijinul cetățenilor”, de a extirpa prin chirurgie corzile vocale ale câinilor. Bietele patrupede din curțile oamenilor, care au datoria să anunțe venirea oricărui intrus, ar insulta, cică, dreptul la liniște al altor cetățeni care detestă câinii. Firește că e o barbarie ceea ce vrea consilierul. Un câine mut este mai tragic decât un om cu o astfel de dizabilitate. Omul se exprimă și altcum, câinelui, tăindu-i vocea, îi tai sensul existenței, îl omori. L-am văzut în micul ecran pe respectivul consilier pledându-și, cu o față de hipopotam școlit, năstrușnicia criminală. Mi-am făcut cruce.
Am avut câini de când eram copil. Venirea mea la Sângeru este întâmpinată cu lătrături de bucurie. Noaptea, când dihorii, din ce în ce mai mulți, îmi atacă porumbeii, câinii mei dau semnal de alarmă. Când latră câinii vecinului Jan, știu că vulpea îi cercetează poiata. M-am gândit dacă acest domn din Mediaș este nebun cu certificat sau se căznește să-l obțină acum! Apoi mi-am amintit o întâmplare care certifică o boală politică veche. Eram ziarist la Vâlcea, iar primar în Olănești era Aurel Vlădoiu, cu care mă găseam în relații amicale. L-am întâlnit într-o zi nedormit, cu o față ciufulită, ocolită de aparatul de bărbierit. L-am întrebat îngrijorat ce-i cu el. Mi-a istorisit în șoaptă, temător să nu-l audă vreun microfon, cu toate că ne găseam pe șosea, că „Tovarășa” se află la Olănești. Și ce-i cu asta, m-am mirat eu? Nu era prima oară când Elena Ceaușescu se trata cu apele de la Olănești și se odihnea în somptuoasa vilă anume clădită pentru cuplul prezidențial. ”Acum vrea să tai cocoșii!” mi-a spus primarul cu o șoaptă care s-a subțiat până la imposibilitatea mea de a auzi ce vrea să zică. Să taie,ce? Co-co-șii! Mi-a spus-o cu buzele băgate în urechea mea. Au venit băieții de la Securitate și m-au pus să trec din casă în casă și să-i rog pe cetățeni să-și taie cocoșii. Cântau, ca toți cocoșii, înainte să se crape de ziuă, atentând la somnul ”Tovarășei”. Și i-ai lămurit pe oameni? Pe unii da, pe unii nu. Am înțeles de la amărâtul de primar că unii gospodari din Olănești, de frica unor belele, au scurtat pe loc gâtul bieților cocoși. Primarul a plecat de lângă mine la fel de răvășit. Unde alergi, i-am strigat? Pleca să facă o ultimă sforțare în munca de lămurire pentru stârpirea cocoșilor.
Bag samă că abia în democrație a apărut ideea castrării vocale a viețuitoarelor din bătături. Consilierul, milos, nu taie cu totul gâtul câinilor. Tâmpenia este o boală care depășește epoci, sisteme sociale. E parte a eternității.

Recomandări

Milișăuți and Petrivtsi for Modern Administration/Milișăuți și Pătrăuți pentru o administrație modernă

USR a salutat proiectul de eliminare a păcănelelor din Suceava și îi cere primarului PSD Cătălin Coman să facă același lucru la Fălticeni

Deputatul USR Emanuel Ungureanu îl critică dur pe Nicușor Dan pentru că „stă în genunchi în fața PSD”
Deputatul USR Emanuel Ungureanu îl critică dur pe Nicușor Dan pentru că „stă în genunchi în fața PSD”

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Intervenții în 24 de ore la sesizări privind câinii fără stăpân și 300 de adopții pe an, obiective impuse serviciului de ecarisaj din Suceava