Deputatul PSD Adrian Năstase a spus că nu poate trata „cu foarte mare seriozitate” propunerea lui Radu Berceanu privind organizarea alegerilor prezidențiale simultan cu cele europarlamentare, apreciind că ministrul Transporturilor „are acest farmec de a arunca din când în când cu piatra în apă”. Întrebat, vineri, la Mizil, cum comentează propunerea lui Radu Berceanu privind organizarea simultană a alegerilor europarlamentare și prezidențiale, Adrian Năstase a spus: „Berceanu are acest farmec de a arunca din când în când cu piatra în apă și sar foarte mulți după ea s-o scoată de acolo. Este o chestiune pe care nu pot să o tratez cu foarte mare seriozitate”.
El a adăugat, ironic, că în această formulă „poate că ar trebui ca la o zi după alegerile europarlamentare să se organizeze și alegerile prezidențiale din 2014, făcând în felul ăsta economie completă”.
„Și atunci să-l alegem pe Traian Băsescu eventual pentru 2009 și pe Emil Boc pentru 2014. În felul ăsta am face economie de alegeri”, a spus Năstase.
Referindu-se la ministrul Transporturilor, Năstase a spus că, „neavând foarte multe resurse să se ocupe de autostrăzi”, acesta „se ocupă de chestiunile astea care țin de acvacultură”.
Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat, miercuri, la Realitatea FM, că PDL ar putea fi interesat de ideea organizării alegerilor prezidențiale o dată cu cele pentru Parlamentul European, în 7 iunie.
Întrebat despre „un curent de opinie” care ar începe să se contureze potrivit căruia poate ar fi oportun ca alegerile europarlamentare să coincidă cu cele prezidențiale, Berceanu a răspuns: „Eu cred că e foarte interesantă ideea asta…pentru că ar finaliza o întreagă agitație care se suprapune peste o perioada foarte grea”.
Președintele Comisiei Juridice din Senat, social-democratul Toni Greblă a declarat, joi, că singura posibilitate de a avea alegeri anticipate pentru președinte ar fi ca acesta să-și dea demisia, menționând că, dacă Traian Băsescu va demisiona, va avea un mare handicap la alegeri.