Năstase: Nu l-am considerat niciodată pe Traian Băsescu președinte al României, ci doar al PDL



Președintele Consiliului Național al PSD, deputatul Adrian Năstase, a declarat, miercuri seară, într-o conferință de presă, la Reghin, că nu l-a considerat niciodată pe Traian Băsescu președinte al României, ci doar al PDL, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Traian Băsescu este un personaj extrem de special, el, în calitate de președinte al PDL, pentru că nu l-am considerat niciodată președinte al României, a fost în permanență președinte al PDL, s-a manifestat ca atare. Nu știu dacă pe Emil Boc l-ați auzit în campania asta electorală, el ca președinte al PDL n-a existat. Cel care s-a manifestat ca atare, ca președinte al PDL, a fost Traian Băsescu. 50% din mesajele de campanie au venit din ceea ce a spus Traian Băsescu”, a afirmat Năstase.
Acesta a susținut că, în marea majoritatea a județelor, PDL a venit cu o campanie agresivă în loc de proiecte și că felul în care acest partid își promovează candidații l-a pus pe gânduri. Năstase a apreciat că multe dintre incidentele din campanie se datorează proastei organizări legate de afișaj, astfel că au apărut confruntări între reprezentanții unor partide diferite.
„Adeseori, lipsa proiectelor s-a manifestat prin violență. Mi s-a părut dezolantă, mai ales din partea PDL, lipsa de proiecte. În marea majoritate a județelor, PDL a venit cu o campanie extrem de agresivă, cu o opulență evidentă în ceea ce privește afișele. Pe mine, m-a pus pe gânduri felul în care acest partid își promovează candidații”, a spus Năstase.
El a adăugat că nu ar fi de acord cu formula folosită de Traian Băsescu la un moment dat, respectiv „blat”, dar că acesta îl reprezintă foarte bine și reprezintă filozofia politică a acestuia.
„Traian Băsescu are un limbaj pe care și l-a desăvârșit de-a lungul anilor, pregătindu-se pentru politică. Am înțeles că el are capacitatea de a învăța și, tot învățând, a ajuns la momentul în care a început să folosească cuvinte care să exprime convingător ideile solide pe care le-a fecundat de-a lungul acestor ani. Și cuvântul «blat» într-un fel îl reprezintă foarte bine și reprezintă filozofia lui politică”, a mai spus Năstase.