Fostul premier Adrian Năstase a declarat, duminică, la lansarea candidaților PSD Vaslui pentru alegerile locale, că este momentul să se arate electoratului că în ultimii patru ani, „s-a dărâmat mult și s-a trăit în haos”, iar „cei ce au crezut în miracole au primit un tiran”.
„Trebuie să le spunem oamenilor ce am făcut noi în perioada 2000 – 2004, cu cea mai mare creștere economică din Europa la acea vreme, cu programele sociale care au adus bunăstarea oamenilor. Să arătăm electoratului cum, în ultimi patru ani, s-a dărâmat foarte mult și, în loc să mergem înainte, românii au trăit în scandal și haos. Cei care au crezut în miracole au primit un tiran, care a făcut că oamenii să se încaiere între ei. De aceea, cred că acum este un moment important din istorie, în care românii trebuie să voteze pentru normalitate”, a afirmat Adrian Năstase, citat de corespondentul MEDIAFAX.