Președintele Consiliului Național al PSD, Adrian Năstase, a apreciat, duminică seară, după anunțarea exit-poll-urilor, că rezultatul scrutinului este, din nou, „o remiză”, că scorul obținut de PSD este unul bun, „gustul amar” fiind dat însă de prezența redusă la vot.
„Din nou, se pare, o remiză. Din păcate o remiză, și aici este și gustul amar pe care îl am și eu și probabil mulți dintre cei care au participat la această campanie – faptul că nu am reușit să convingem oamenii că această alegere are o miză reală”, a spus Năstase.
El a apreciat scorul PSD ca fiind unul bun și și-a exprimat speranța ca PDL să nu vicieze rezultatul final, la numărătoarea votului.
„Rezultatul ca atare este unul bun, care sper că nu va mai fi afectat de specialiștii lui Stalin trimiși de obicei de PDL să numere noaptea. Pentru că întotdeauna dimineața Traian Băsescu și prietenii lui s-au dovedit că sunt mai buni la aritmetica alectorală decât noi”, a spus Năstase.
El a mai spus, răspunzând unei întrebări, că relația cu PDL a fost și rămâne complicată din cauza lui Traian Băsescu, care a dorit să facă un partid prezidențial pe nucleul PDL.
„Până la alegerile prezidențiale va exista o relație complicată cu PDL. Depinde de PSD, de PDL, de Traian Băsescu felul în care pe următoarele șase luni această relație va funcționa, în condițiile în care România are nevoie de un Guvern competent și va trebui să gândim un modus vivendi”, a spus Năstase.