Statul Major al armatei ruse a denunțat vineri prezența unor nave NATO în Marea Neagră, în apropierea Georgiei, apreciind că acest lucru nu contribuie la „stabilizarea” situației din regiune, relatează AFP.
„Astăzi, când conflictul a luat sfârșit, nave militare ale NATO sunt acolo. Cu ce obiectiv? Punem această
întrebare partenerilor noștri dar din punctul de vedere al Rusiei, necesitatea și utilitatea acestor acțiuni este foarte îndoielnică”, a declarat adjunctul șefului Statului Major rus, Anatoli Nogovițin, în cadrul unei conferințe de presă.
„Nu cred că aceste acțiuni pot contribui serios la stabilizarea situației în regiune, deoarece în prezent această situație este controlată de Flota rusă de la Marea Neagră”, a apreciat generalul.
Conform lui, „o fregată a marinei spaniole și o fregată a marinei germane au intrat ieri în Marea Neagră”.
Moscova a decis să își „suspende” coopearrea militară cu NATO, în replică la criticile formulate săptămâna aceasta de statele membre ale Alianței după operațiunea militară rusă în Georgia.