Modificările legislative privind controlul judiciar, ca urmare a deciziei Curții Constituționale, vor fi promovate de Guvern prin ordonanță de urgență, ministrul Justiției precizând că soluția a fost convenită în discuția avută, marți, cu membrii CSM, Înaltei Curți de Casație și Ministerului Public, informează Mediafax.”În urma întâlnirii pe care am avut-o ieri cu reprezentanții CSM-ului, Înaltei Curți și Ministerului Public, am ajuns la concluzia că soluția ar fi ordonanța de urgență”, a anunțat ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, în ședința de miercuri a Guvernului.Marți, premierul Victor Ponta afirma că modificările vor fi promovate prin proiect de lege, nu prin ordonanță de urgență, deoarece există suficient timp pentru a fi aprobate și de Parlament în actuala sesiune, din luna decembrie.





