Promisiunea constructorului

Modernizarea străzilor din zona centrală a Sucevei va fi finalizată până la sfârșitul lunii iulie

Reprezentanții firmei Victor Construct au anunțat că se apucă din nou de treabă în zona intersecției Mărășești
Reprezentanții firmei Victor Construct au anunțat că se apucă din nou de treabă în zona intersecției Mărășești

După ce timp de aproape două săptămâni lucrările de modernizare stradală finanțate din fonduri europene au stagnat din cauza unui utilaj stricat, al celor de la Victor Construct, ieri, reprezentanții firmei botoșănene au anunțat că se apucă din nou de treabă în zona intersecției Mărășești, acolo unde s-au împotmolit.
La reproșul venit din partea viceprimarului Lucian Harșovschi, care a condus comandamentul de gestionare al acestor lucrări, ieri dimineață, constructorul a anunțat că, în cele din urmă, a închiriat o altă freză, de capacitate mai mare, cu care să lucreze mai repede, să recupereze timpul pierdut. Asta deoarece utilajul lor performant, cu reglare electronică a nivelului de frezare a asfaltului, nu a mai putut fi pornit, chiar de au fost aduși să-l repare specialiștii firmei producătoare.
„În două zile va fi gata frezarea zonei din jurul sensului giratoriu de pe Mărășești, apoi se va turna asfaltul, iar la finele săptămânii intenționăm să turnăm și stratul de uzură, de la Catedrală până la sensul giratoriu de lângă Colegiul Național «Ștefan cel Mare»”, a precizat Elisei Bidu, managerul de lucrări al Victor Construct.
Acesta a adăugat că, în ciuda acestui incident cu defecțiunea frezei, lucrările de modernizare stradală se vor încadra în graficul stabilit, până la finele lunii urmând să încheie tot ce au de făcut pe străzile Mărăști, Mihai Eminescu dar și pe bulevardul George Enescu, unde au de refăcut anumite porțiuni pe care s-a lucrat.
Frontul de lucrări pe modernizări stradale se va muta în altă zonă a Sucevei – strada Traian Vuia și Cernăuți, precum și la podul și pasajul rutier de la Ițcani.
„Important este că de la sfârșitul lunii iulie sucevenii nu vor mai avea disconfort în această zonă centrală, pentru că se va finaliza cu turnarea asfaltului, semnalizarea rutieră și marcajele aferente, iar în paralel vrem să montăm și coșurile de gunoi pe bulevardul George Enescu. În același timp, sucevenii să înțeleagă că trebuie să parcheze conform indicațiilor grafice pe acele parcări laterale, pentru a se putea circula pe câte două benzi pe fiecare sens de mers”, a concluzionat viceprimarul Lucian Harșovschi.
Lucrările de modernizare stradală din municipiul Suceava fac parte dintr-un proiect cu finanțare europeană, în valoare de aproape 10 milioane de euro.

Recomandări

Șoldan anunță începerea modernizării DJ 208F în zona Vadu Moldovei, care nu a mai văzut asfalt pe anumite porțiuni de peste 15 ani

Gheorghe Șoldan anunță modernizarea a 26 de kilometri de drumuri afectate de inundațiile din zona Broșteni – Dîrmoxa

Primăria Fălticeni finalizează modernizarea străzii Unirii, pe care se va putea circula în maxim o săptămână

Investiții de peste 12,7 milioane de lei aprobate astăzi de Consiliul Județean Suceava pentru modernizarea drumurilor din Fântânele și strada Lipoveni