Lucrare finalizată

Modernizarea DN 29 între Suceava și Salcea a costat 500.000 de lei

Modernizarea DN 29, pe porțiunea dintre Suceava și Salcea, a fost finalizată în cursul acestei săptămâni, în acest fel fiind asigurată o continuitate între porțiunile recent acoperite cu covor asfaltic și cele rămase la stadiul de acum câțiva ani, fiind doar peticite pe alocuri.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a precizat că lucrările, făcute din bugetul propriu al municipalității, au costat 500.000 de lei, plus TVA, fiind turnate două straturi de asfalt pe un drum cu două benzi de mers, pe o distanță de aproximativ 2 km.
Porțiunea respectivă era în discordanță mare cu asfaltul turnat pe un tronson de 36 de kilometri, între Suceava – Botoșani, refăcut din fondurile CNADR și principala arteră de circulație a Sucevei, care a fost refăcută recent printr-un proiect cu finanțare europeană.
În privința acumulării de ape pluviale de pe laterala DN 29 dinspre Cartierul Dealul Mănăstirii, problema va fi rezolvată prin proiectul de apă-canalizare care vizează aglomerarea Suceava-Salcea, prin prelungirea conductei de canalizare, care va prelua apa de ploaie care se adună în cantități atât de mari, încât acoperă cu totul șoseaua.

Recomandări

Conducătorul unui tractor ce tracta o căruță a provocat un accident după ce nu s-a asigurat la intrarea pe DN 29 Suceava – Botoșani

Investiții de peste 12,7 milioane de lei aprobate astăzi de Consiliul Județean Suceava pentru modernizarea drumurilor din Fântânele și strada Lipoveni

Compania de Drumuri acuză că degradările de pe șoseaua de centură a Sucevei au legătură cu lucrările efectuate recent și calitatea acestora

CJ Suceava a modernizat încă două tronsoane de drumuri, în Voitinel și Șaru Dornei, care nu au mai fost asfaltate de mai mulți ani

Dezastru produs de inundații masive în zona de munte a județului Suceava: Trei persoane decedate în Broșteni, peste 100 de sinistrați salvați, case distruse și drumuri blocate

Șoldan a anunțat că drumul dintre Vatra Moldoviței și Pasul Palma va fi asfaltat pe un tronson de aproximativ 12 kilometri