Sincope

Modernizarea a două puncte termice, blocată de întârzierea banilor de la Guvern



Lucrările de modernizare a două puncte termice din municipiul Suceava sunt blocate de câteva luni de zile de lipsa finanțărilor promise de la bugetul de stat. Primarul Sucevei, Ion Lungu, va merge săptămâna viitoare la București, în încercarea de a grăbi puțin alocarea fondurilor necesare:
„Suntem pregătiți să reabilităm două puncte termice în acest an – Parc și Ion Vodă Viteazul, dar avem în plan și o serie de reparații și completări la puncte termice din Obcini și Cuza Vodă. Problema e că nu putem scoate la licitație lucrarea câtă vreme nu avem asigurată finanțarea de la bugetul de stat. Avem scrisoare de principiu prin care suntem asigurați că vom primi cele 2,3 de milioane de lei necesare, dar nu avem filă de buget în acest sens de la Ministerul Administrației și Internelor”.
Pentru realizarea lucrărilor de modernizare a celor două puncte termice, municipalitatea suceveană a prins în bugetul pe 2013 suma de 1,1 milioane de lei.
„Din păcate așa e la noi, banii vin uneori tocmai în noiembrie, când nu mai putem face nimic cu ei, sau dacă faci lucrările, le faci de proastă calitate. Fondurile acestea se alocă anual, nu pot fi lăsate de pe un an pe altul. Așteptăm din zi în zi această confirmare de finanțare”, a adăugat șeful municipalității sucevene.
Prin modernizarea celor douăpuncte termice, sucevenii racordați la acestea ar beneficia de apă caldă non-stop și de o mai bună gestionare a furnizării agentului termic pe timp de iarnă.



Recomandări

Conducerea PNL Suceava a salutat aprobarea de către Guvern a indicatorilor tehnico-economici pentru drumul expres Suceava–Siret

Guvernul României a aprobat indicatorii tehnico econonici pentru drumul expres Suceava - Siret
Guvernul României a aprobat indicatorii tehnico econonici pentru drumul expres Suceava - Siret

Șoldan anunță investiții noi în modernizarea drumurilor județene și un nou punct de trecere a frontierei cu Ucraina, la Izvoarele Sucevei

Deputata AUR Veronica Grosu atrage atenția asupra alocărilor de bani insuficiente din partea Guvernului pentru prevenția și identificarea timpurie a bolilor