Mocanu: Până în 2014, salariul minim trebuie să ajungă la 50% din salariul mediu pe economie



Secretarul de stat în Ministerul Muncii, Valentin Mocanu, a declarat, marți, că, până în 2014, salariul minim trebuie să ajungă la 50% din salariul mediu pe economie, iar salariile cuprinse în grila de salarizare a legii unice ar putea fi acordate peste cinci- șase ani.
Mocanu a spus că, la discuțiile de marți, s-a stabilit un calendar al negocierilor pentru că, într-un cadru larg, nu pot fi purtate discuții punctuale.
Astfel, marți, au fost primite propuneri pentru salariile din grilă și s-a stabilit un calendar al discuțiilor cu fiecare partener în parte, prima întâlnire urmând să aibă loc, miercuri, la ora 11.00, cu cei de la Ministerul Finanțelor.
Mocanu a mai spus că în discuțiile cu cei de la Finanțe se va urmări armonizarea propunerilor făcute de ministere, astfel încât să se ajungă la o imagine de ansamblu.
El a precizat că sunt 1.380.000 de bugetari vizați de legea salarizării unice și aproximativ 250 de niveluri de ierarhizare, astfel că acest proiect nu poate fi realizat de la o zi la alta sau de la o săptămână la alta.