Proiecte

Mocănița din Moldovița ar putea circula prin centrul Sucevei

Mocănița din comuna Moldovița ar putea fi adusă în centrul Sucevei, pentru a fi folosită ca mijloc de atracție turistică. Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, că în momentul de față se analizează posibilitatea amplasării unui traseu al mocăniței care să tranziteze centrul municipiului reședință de județ.
El a precizat că această decizie a fost luată după ce mocănița din Moldovița a fost adusă, pentru câteva zile, la Centrul Economic Bucovina, de lângă Aeroportul „Ștefan cel Mare” pentru a fi prezentată în cadrul ediției din acest an a Târgului pentru Turism Bucovina”.
„În momentul de față analizăm diverse variante de traseu, pentru că vrem să aducem mocănița în centrul Sucevei”, a subliniat Flutur. El a arătat că traseul prin centrul Sucevei va fi mai mare decât cel de la Centrul Economic Bucovina, unde vizitatorii Târgului de Turism s-au putut plimba cu mocănița pe o distanță de aproximativ 200 de metri.
Consiliul Județean Suceava intenționează să încheie un parteneriat cu primăria Moldovița pentru repunerea în circuitul turistic al mocăniței. Flutur a precizat că CJ Suceava și primăria Moldovița vor promova un proiect de refacere a vechiului traseu din Moldovița al mocăniței, pe o distanță de 19 kilometri.

Recomandări

„Țara Dornelor” îi răsplătește pe turiștii care aleg să rămână aici cel puțin 3 nopți. OMD lansează Welcome Card, cu reduceri și beneficii

Suceava Blues Festival „Fani Adumitroaie” revine între 3 și 5 iulie la Cetatea de Scaun cu artiști internaționali și acces gratuit

Tatăl unui băiat de 15 ani mulțumește polițiștilor suceveni care au intervenit prompt după ce fiul său a fost agresat în centrul Sucevei

Prima ediție a Festivalului „Folk S’aline” aduce la Cacica concerte cu nume mari ale muzicii românești, produse tradiționale și activități pentru familie

A început Târgul de Sânziene, eveniment organizat de Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina”