MMDD: HG-ul care instituie taxa verde, elaborat în ministeriatul Sulfinei Barbu, formulat defectuos



Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile (MMDD) răspunde acuzațiilor fostului ministru Sulfinei Barbu referitoare la taxa verde pentru electronice și electrocasnice arătând că actul care a instituit taxa a fost elaborat în ministeriatul său și, sub semnătura sa, „a fost formulat defectuos”.
„Îi reamintim doamnei Sulfina Barbu că HG-ul 448 din 2005, care reglementează gestionarea deșeurilor electrice și electronice din România, a fost elaborat exact în perioada exercitării mandatului său în calitate de ministru al Mediului. De asemenea, îi comunicăm doamnei Sulfina Barbu un aspect pe care și domnia sa îl cunoaște prea bine, și anume că legislația care a fost elaborată sub semnătura domniei sale a fost formulată defectuos, lucru care a plasat România în situația de a înregistra întârzieri grave în implementarea sistemului de colectare a deșeurilor electrice și electronice”, se precizează într-un comunicat al MMDD remis, vineri, agenției MEDIAFAX.
Potrivit fostului ministru al Mediului Sulfina Barbu, taxa de primă înmatriculare nu este singura taxă pe care românii sunt obligați să o plătească fără să primească nimic înapoi și fără să se cunoască destinația banilor.
„Un caz asemănător este «taxa verde», inclusă de la jumătatea anului trecut în prețul de comercializare al aparatelor electrice și electronice de toate tipurile, de la mașini de călcat la calculatoare sau frigidere”, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, fostul ministru al Mediului Sulfina Barbu.
Președintele Organizației de femei a PDL, Sulfina Barbu, a solicitat, vineri, Ministerului Mediului să facă publice sumele colectate la bugetul de stat din „taxa verde” plătită de contribuabili la achiziționarea de electrocasnice noi și modul în care au fost folosite pentru strângerea deșeurilor.
Președintele Organizației de femei a PD-L a arătat că, potrivit prevederilor legale, respectiv Hotărârea de Guvern 448 din 2005, producătorii, importatorii și distribuitorii de aparatură electrică pot să perceapă această taxă verde la produsele noi, pentru a acoperi cheltuielile implicate de colectarea și reciclarea deșeurilor electronice, adică a aparaturii vechi, obligație care cade tot în sarcina lor.
Asociațiile pentru colectarea deșeurilor electrice și electronice sunt, în România, ECOTIC, RoREC, RECOLAMP și ENVIRON, care încasează acești bani din taxa verde.
Sulfina Barbu a precizat că, deși cu banii încasați sub formă de taxă verde aceste asociații ar trebui să organizeze campanii de colectare, depozitare ecologică și reciclare a aparaturii electrice și electronice vechi, în prezent „nu se știe nimic despre cuantumul sumelor adunate astfel și nici ce fac asociațiile cu acești bani”, în condițiile în care „cantitatea de deșeuri adunată de la apariția acestei taxe a fost de doar 30 grame pe cap de locuitor”, deși ținta europenă este de 4 kilograme pe cap de locuitor.
În replică, MMDD susține că nu numai HG-ul invocat de fostul titular al portofoliului Mediului este deficitar, ci și legislația conexă care, în opinia MMDD, ar prezenta „deficiențe ce au îngreunat și îngreunează și acum gestionarea acestui capitol”.
„Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile face eforturi pentru a repara toate aceste erori legislative comise în perioada mandatului doamnei Barbu, prin urmare o anunțăm oficial pe doamna Barbu că întreaga legislație se află în proces de modificare”, se mai arată în comunicatul MMDD.
Instituția anunță și că, în paralel cu eforturile de modificare a legislației, „se implică activ” în organizarea de evenimente care au ca scop colectarea deșeurilor electrice și electronice de la populație, precum campania „Marea Debarasare” din 3 noiembrie 2007.
„Ecourile acestei campanii se fac simțite și astăzi pentru că mai mult de 80 la sută dintre primăriile implicate în acest eveniment continuă și acum acțiunile de colectare, stabilite într-un calendar propriu”, precizează MMDD.
În finalul documentului, MMDD constată că, în esență, Sulfina Barbu se acuză singură.
„Precizăm că este imposibil să nu observăm că, în ultima vreme, doamna Sulfina Barbu are tendința de a se acuza singură, evidențiind în fața opiniei publice greșelile din perioada mandatului său. Înțelegem că astfel de declarații, într-o perioadă de pre-campanie electorală, încearcă să anuleze reușitele actualului Guvern, însă considerăm că temele pe care le alege în acest scop o incriminează în mod direct”, susține MMDD.
Tot vineri, MMDD a anunțat faptul că „Marea Debarasare” continuă și în 2008.
Ministrul Mediului, Korodi Attila, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că acțiunea constă, ca și anul trecut, în strângerea deșeurilor de echipamente electrice și electronice de la populație, folosind un scenariu european extrem de practic: cetățenii scot în fața casei sau a blocului echipamentul nefuncțional, apoi societățile de salubrizare vin, le ridică, și le transportă către centrele de colectare, pentru ca de acolo să fie preluate de organizațiile colective autorizate, în vederea transportării lor către reciclatori.